Pepe, fundaşul portughez în vârstă de 40 de ani, a fost anunţat vineri în lotul convocat de selecţionerul Roberto Martinez pentru meciurile cu Liechtenstein şi Islanda, din calificările Euro 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Portugalia este deja calificată pentru turneul final al Euro 2024 şi va disputa pe 16 şi 19 noiembrie ultimele două partide din calificările pentru competiţia de anul viitor, în compania echipelor naţionale din Liechtenstein şi Islanda.

Selecţionerul Roberto Martinez l-a rechemat la naţională şi pe fundaşul lui FC Porto, veteranul Pepe (40 de ani). Martinez, care nu l-a convocat pe Pepe în ultima perioadă din cauza unei accidentări, a spus depre fundaşul lusitan că este de un „profesionalism exemplar. Are o experienţă foarte importantă, care poate fi utilă echipei”, a spus Martinez.

Lotul celor 26 de jucători lusitani convocaţi pentru meciurile cu Liechtenstein şi Islanda:

Portari: Diogo Costa (FC Porto), José Sa (Wolverhampton), Rui Patricio (AS Roma).

Fundaşi: Diogo Dalot (Manchester United), Nelson Semedo (Wolverhampton), Joao Cancelo (FC Barcelona), Ruben Dias (Manchester City), Antonio Silva (Benfica Lisabona), Goncalo Inacio (Sporting Portugalia), Pepe (FC Porto), Toti Gomes (Wolverhampton).

Mijlocaşi: Joao Palhinha (Fulham), Ruben Neves (Al-Hilal), Joao Neves (Benfica Lisabona), Bruno Fernandes (Manchester United), Otavio Monteiro (Al Nasr), Vitinha (Paris SG), Matheus Nunes (Manchester City), Bernardo Silva (Manchester City).

Atacanţi: Ricardo Horta (Sporting Braga), Bruma (Sporting Braga), Rafael Leao (AC Milan), Joao Felix (FC Barcelona), Cristiano Ronaldo (Al Nassr), Goncalo Ramos (Paris SG), Diogo Jota (Liverpool).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.