Irlandeza Katie Taylor a învins-o, sâmbătă, la puncte, pe portoricana Amanda Serrano şi şi-a păstrat titlul mondial la categoria uşoară, într-o luptă ce va rămâne în istorie ca fiind prima în care două pugiliste au fost cap de afiş în legendara Madison Square Garden din New York, informează AFP.
Doi arbitri au văzut-o câştigătoare pe Taylor (96-93 şi 97-93) şi unul pe Serrano (96-94), într-o confruntare care s-a întins pe durata a zece reprize de câte două minute.
La această gală au asistat 19.187 de spectatori.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
A fost victoria cu numărul 21 pentru Taylor, în tot atâtea lupte. Irlandeza şi-a păstrat astfel cele patru centuri pe care le deţine, WBA, din 2017, IBF, din 2018, WBC şi WBO, din 2019.
"A trebuit să mă bazez pe resursele mele. Ştiam că voi fi în corzi la un moment dat. Este o luptătoare fenomenală, o persoană cu adevărat minunată", a declarat campioana, referindu-se la faptul că Serrano, care părea să aibă avantaj în repriza a cincea, a făcut-o pe Taylor să sângereze din nas, cu mai multă agresivitate şi cu o serie de upecuturi.
"A fost o luptă absolută timp de zece reprize. Sunt recunoscătoare că mă aflu într-o astfel de situaţie şi că am o sală plină la Madison Square Garden. Amândouă suntem învingătoare. Am doborât atât de multe bariere pentru a ajunge aici", a continuat Taylor, campioană olimpică în 2012.
Serrano a suferit a doua înfrângere din carieră (45 de meciuri, 42 de victorii, dintre care 30 prin KO, o remiză). Ea era neînvinsă din 2012.
"Am făcut un spectacol pe cinste. Katie este o mare campioană. Ea este neînvinsă şi de necontestat. Sunt foarte onorată să împart ringul cu ea", a declarat Serrano după meci,
Promotorul lui Taylor ia în calcul organizarea unei revanşe, în Irlanda, ţară în care campioana nu a boxat niciodată la nivel profesionist.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.