Clubul Universitatea Cluj a anunţat, vineri, că patru dintre cei mai talentaţi juniori formaţi de gruparea din Liga a II-a, portarul Andrei Gorcea, fundaşii Tudor Telcean şi Tudor Vomir şi atacantul Mihai Forna, au semnat angajamente de jucători profesionişti.
Întors acasă în urmă cu doi ani, după o experienţă la Centrul Naţional de Excelenţă din Târgu-Mureş, Andrei Gorcea este unul dintre goalkeeperii de perspectivă ai lui Universităţii Cluj. “O demonstrează cele exact 900 de minute bifate în actuala ediţie a Ligii Elitelor Under 19, coroborate cu evoluţiile sigure din timpul meciurilor, dar şi convocările la lotul naţional sosite pe numele său”, se arată pe site-ul clubului.
“Asemeni coechipierului său din centrul defensivei, Tudor Telcean, un alt jucător care a strâns prezenţe în tricoul echipei naţionale a României (categoria 2001), Andi a debutat deja alături de seniorii Universităţii Cluj. Alţi tineri cu care ne mândrim sunt Tudor Vomir respectiv Mihai Forna. Cu un fizic extrem de impozant pentru vârsta sa (1,91 m), Tudor a făcut şi el joncţiunea cu echipa naţională, în timp ce Mihai este golgheterul lui “U” din actuala ediţie a Ligii Elitelor, cu nu mai puţin de 17 reuşite”, menţionează fcuniversitateacluj.ro.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.