Republica Moldova i-a înmânat marţi ambasadorului Rusiei la Chişinău, Oleg Ozerov, o notă de protest cu privire la presupusul amestec al Moscovei în alegerile prezidenţiale şi în referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, însărcinatul cu afaceri al ambasadei Georgiei în Republica Moldova, David Bochorishvili, a fost convocat marţi la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) în legătură cu unele declaraţii pe care le-a făcut premierul georgian despre Republica Moldova la Budapesta, la summitul Comunităţii Politice Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a reproşat ambasadorului rus Oleg Ozerov că Rusia a încercat să delegitimeze procesul democratic al alegerilor prezidenţiale, câştigate de preşedinta pro-occidentală Maia Sandu, precum şi referendumul din 20 octombrie pentru aderarea la UE.

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova a înmânat marţi ambasadorului Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, o notă de protest privind implicarea ilegală şi deliberată a Federaţiei Ruse în procesul electoral din ţară”, se arată într-un comunicat al MAE de la Chişinău. MAE „a condamnat acţiunile care urmăresc distorsionarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale şi a referendumului republican constituţional, precum şi subminarea şi delegitimarea procesului democratic din Republica Moldova”, precizează instituţia într-un comunicat citat de NewsMaker.

Autorităţile moldovene au subliniat că ingerinţele Federaţiei Ruse în procesele democratice reprezintă o încălcare gravă a suveranităţii Republicii Moldova şi au cerut încetarea imediată a oricăror acţiuni de acest fel.

De asemenea, MAE a condamnat ferm incidentul din 10 noiembrie, când două drone ruseşti au fost detectate pe teritoriul Republicii Moldova în raioanele Căuşeni şi Rîşcani, subliniind că există dovezi clare că dronele au fost lansate de pe teritoriul Federaţiei Ruse. Aceste incursiuni au fost catalogate drept un gest neprietenos şi o încălcare a suveranităţii Republicii Moldova, punând în pericol siguranţa cetăţenilor.

În cadrul convocării de la MAE, ambasadorul Ozerov a fost avertizat că astfel de acţiuni sunt inacceptabile, iar Republica Moldova a solicitat Rusiei să înceteze orice ingerinţă în afacerile sale interne şi să respecte normele de drept internaţional.

MAE a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a proteja procesul democratic şi integritatea teritorială a ţării, solicitând sprijinul comunităţii internaţionale în gestionarea acestor provocări.

Ambasadorul rus Oleg Ozerov a declarat după convocarea de la MAE că discuţia „a făcut posibilă clarificarea chestiunilor acute şi complexe legate de relaţiile bilaterale”. Ozerov a declarat că nu există nicio dovadă că dronele erau ruseşti şi susţine că Moscova nu trimite drone în Ucraina prin ţările vecine.

Rusia a atacat în mod regulat Ucraina cu drone şi rachete de la invazia sa la scară largă din 2022, iar Moldova a găsit în mai multe rânduri resturi ale acestor arme pe teritoriul său.

Moldova a acuzat Moscova şi pe oligarhul fugar Ilan Şor de interferenţă în alegeri, în special în perioada premergătoare votării, afirmând că o schemă condusă de acesta urmărea să cumpere voturile a 300 000 de persoane.

Moscova, la rândul ei, a declarat că alegerile au fost „incorecte” şi nu consideră că Maia Sandu este un şef de stat legitim, întrucât nu a câştigat votul alegătorilor din ţară, ci victoria ei a fost adusă de voturile din diaspora.

PREMIERUL GEORGIEI A SUPĂRAT CHIŞINĂUL PRIN DECLARAŢII „DEFORMATE” ŞI „NECONFORME”

Pe de altă parte, şi însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Georgiei în Republica Moldova, David Bochorishvili, a fost convocat marţi la sediul Ministerului Afacerilor Externe de la Chişinău.

Diplomatului i-a fost exprimată „nemulţumirea profundă” în legătură cu declaraţiile prim-ministrului Georgiei, Irakli Kobahidze, făcute în marja summit-ului Comunităţii Politice Europene (CPE) de la Budapesta în care s-a referit la Republica Moldova.

„Însărcinatului cu afaceri al ambasadei i-a fost transmisă nemulţumirea profundă a părţii moldoveneşti cu privire la maniera deformată şi neconformă în care premierul georgian abordează în discursul său public tematica integrării europene a Republicii Moldova şi a procesului electoral din ţara noastră”, arată MAE de la Chişinău într-un comunicat.

„Ţinem să menţionăm că relaţiile de cooperare şi prietenia tradiţională între Republica Moldova şi Georgia, precum şi obiectivele pe care le au fiecare din statele noastre în procesul de integrare europeană trebuie să prevaleze”, menţionează comunicatul.

La summitul CPE de săptămâna trecută de la Budapesta, Irakli Kobahidze a comentat alegerile parlamentare din Georgia din octombrie, recâştigate de partidul pro-rus „Visul Georgian”, care au atras acuzaţii din partea forţelor politice pro-occidentale şi a comunităţii internaţionale pentru că ar fi fost marcate de încălcări grave ale procesului electoral. În replică, oficialul georgian a spus la Budapesta că alegerile din ţara sa au fost organizate după „cele mai înalte standade” şi că, de fapt, scrutinele prezidenţiale din Republica Moldova şi SUA sunt cele care s-au desfăşurat cu nereguli. Irakli Kobakhidze a mai spus că ar exista „duble standarde” şi „nedreptate” în abordările autorităţilor UE cu privire la procesul de aderare la Uniunea Europeană al Republicii Moldova şi al Georgiei, memţionează NewsMaker.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.