Fostul lider WTA, Naomi Osaka, lansează agenţia Evole, în parteneriat cu fostul ei impresar, pentru a elimina unele dintre barierele care încă există în sport, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Naomi Osaka, de patru ori câştigătoare de grand slam, a părăsit grupul de management sportiv IMG pentru a-şi lansa propria agenţie, potrivit sportico.com.

"Mi-am petrecut cariera făcând lucrurile în felul meu, chiar şi atunci când oamenii mi-au spus că nu era ceea ce aşteptau. Evolve este următorul pas firesc în călătoria mea ca sportivă şi femeie de afaceri, precum şi o modalitate de a continua să fiu eu însămi şi să fac lucrurile în felul meu", a explicat japoneza de 24 de ani, acum pe locul 38 WTA, într-o declaraţie trimisă publicaţiei de business sportiv.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Contractul lui Osaka, cea mai bine plătită sportivă din lume de mai mulţi ani, cu gigantul de management sportiv IMG a expirat la sfârşitul anului trecut şi a ales să nu-l reînnoiască.

Fostul ei agent Stuart Duguid a urmat-o şi i-a devenit partener. Ambii au participaţii în Evolve, care nu are alţi investitori în acest moment, potrivit Sportico.

"Cred cu tărie în puterea oamenilor de sport, de a-şi folosi platformele de exprimare", a declarat Osaka, pentru Sportico, adăugând că îşi doreşte ca agenţia sa să fie "un pionier în eliminarea barierelor care încă există în sport şi în cultură în general".

Osaka s-a retras săptămâna aceasta din turneul de la Roma pentru a se recupera după o accidentare la tendonul lui Ahile înainte de French Open. Ieşită din Top 10 WTA şi ajunsă chiar pe locul 85, la finalul lunii ianuarie, ea a arătat îmbunătăţiri în evoluţia pe teren în acest sezon, după o lungă perioadă de dificultăţi psihice, din cauza unor probleme recurente de anxietate. Luna trecută, Osaka a ajuns până în finala Miami Open, în care a fost învinsă de Iga Swiatek, numărul unu mondial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.