Prefectul poliţiei din Paris, Laurent Nuñez, a anunţat joi că la meciul Franţa - Israel, din Liga Naţiunilor, programat la 14 noiembrie, vor exista „măsuri sporite de securitate atât în interiorul, cât şi în exteriorul” Stade de France, relatează AFP.
"Acesta este un meci cu risc ridicat”, a adăugat el. „Intervenim în interiorul unui stadion unde ni s-a cerut acest lucru de către organizatori, FFF”, a continuat el, explicând că se pregăteşte „ pentru toate scenariile posibile, inclusiv pentru a interveni în interior pentru a se evita incidentele”.
La 24 iulie, în timpul Jocurilor Olimpice, o mie de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi pentru meciul Mali-Israel (1-1) de pe Parc des Princes, din cauza apelurilor la „mobilizare” împotriva prezenţei delegaţiei israeliene în Franţa din cauza războiului din Gaza. Nu au fost semnalate incidente notabile.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Meciul din 6 septembrie al Belgiei cu Israel (3-1), din Liga Naţiunilor, a fost mutat în Ungaria şi s-a disputat fără public la Debrecen, după ce mai multe oraşe belgiene au refuzat să găzduiască meciul de teama incidentelor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.