Managerul sportiv al clubului CFR Cluj, Bogdan Mara, a declarat, vineri, după victoria din meciul cu Dinamo, scor 1-0, că i se pare exagerat tot ce se întâmplă după această întâlnire şi a precizat că în afara penaltiului nu există o altă fază în care arbitrul George Găman să ajute formaţia sa.
:Mi se pare exagerat tot ce se întâmplă. Şi noi la Botoşani am avut penalti clar şi nu ni s-a dat, ba mai mult l-a eliminat pe Omrani pentru simulare. N-am sărit să spunem că ne-au furat, s-a întâmplat să greşească arbitrul împotriva noastră. Am mers mai departe. Acum a fost o fază grea pentru arbitru, aşa a gândit-o. Aşa a văzut arbitrul, aşa am văzut şi noi prima dată. Dacă te uiţi atent cu lupa poate vezi că nu l-a atins în mână. În a doua repriză toate deciziile au fost pentru Dinamo. Spre final a fost un fault clar al lui Steliano Filip care trebuia să primească al doilea cartonaş galben. Dar nu l-a eliminat pe Filip şi la următoarea fază i-a dat al doilea cartonaş galben lui Culio pentru o fază identică. În afara penaltiului nu există o altă fază în care arbitrul să ne ajute pe noi. Dacă erau zmei câştigau ei sau măcar egalau, dar au rămas câini, de fapt căţei. Am făcut un meci tactic foarte bun", a spus Mara la Digisport.
Oficialul clujean a afirmat că CFR ar putea să mai aducă doi jucători până la finalul perioadei de transferuri: "Ne mai gândim să aducem doi jucători până la sfârşitul perioadei de transferuri, deoarece se joacă din trei în trei zile şi este greu".
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Formaţia CFR Cluj a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Dinamo, într-un meci din etapa a cincea a Ligii I, în care unicul gol a fost marcat dintr-un penalti controversat acordat de centralul George Găman şi de la gazde au fost eliminaţi Mario Camora şi Juan Culio.
Golul a fost înscris de Culio, în minutul 37, dintr-un penalti acordat pentru un henţ în careu al lui Nedelcearu.
Mario Camora a fost eliminat direct în minutul 83, pentru un fault dur la Nascimento. În minutul 90+2 a fost eliminat de la gazde şi Juan Culio, după ce a primit al doilea cartonaş galben.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.