Selecţionerul Italiei, Luciano Spalletti, a fost confirmat în funcţie de către preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), duminică, la o zi după ce echipa sa, campioana europeană în exerciţiu, a fost eliminată în optimi de finală ale Euro 2024 de Elveţia (2-0).
"Luciano Spalletti are încrederea noastră, trebuie să-şi continue munca", a declarat Gabriele Gravina într-o conferinţă de presă la cantonamentul naţionalei de la Iserlohn (vestul Germaniei).
"Suntem cu toţii responsabili, manageri, jucători, antrenori (...) Este un proiect multianual şi este de neconceput să abandonezi un proiect după opt luni", a continuat el.
"Cu siguranţă sunt lucruri de schimbat, lucruri de revizuit, va fi nevoie de o gândire profundă, am început (sâmbătă) seara, cu toţii trebuie să creştem, există un singur mod de a face faţă acestui moment, prin muncă", a insistat Gravina.
"În 60 de zile, avem deja meciuri importante (în faza grupelor Ligii Naţiunilor). Jucători precum Mbappé şi Ronaldo nu vor înflori în 60 de zile, dar există talent în fotbalul italian şi, cu siguranţă, există de lucru pentru a dezvolta acest talent", a recunoscut preşedintele FIGC.
"Am făcut greşeli", a recunoscut Spalletti. "Meciul de ieri (împotriva Elveţiei) a arătat că am scăzut în ceea ce priveşte nivelul, iar acest lucru nu este acceptabil", a adăugat el.
Fostul antrenor al echipei Napoli i-a succedatt în august 2023 lui Roberto Mancini, care a condus Nazionale la titlul european în 2021, înainte de a se pleca în Arabia Saudită. Bilanţul său ca antrenor al Nazionale este de şapte victorii, patru egaluri şi trei înfrângeri.
Italia nu a participat la ultimele două ediţii ale Cupei Mondiale (2018, 2022). "Suntem mai departe decât am crezut (de competiţie). Ar fi un dezastru inimaginabil să nu participăm pentru a treia oară consecutiv la o Cupă Mondială", a recunoscut Gravina, care a exclus demisia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...