Elveţianca Belinda Bencic, locul 7 WTA, s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor în urma meciului cu Kiki Bertens, locul 10 WTA. Bencic a beneficiat de abandonul olandezei la scorul de 7-5, 1-0, şi merge în penultimul act de pe locul doi al Grupei Roşii.
Tot joi, Ashleigh Barty, locul I WTA, s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-2, pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 6 WTA, în ultima etapă a Grupei Roşii.
Sportiva australiană a înregistrat în grupă două victorii şi o înfrângere şi, potrivit WTA, a câştigat Grupa Roşie. Cu trei eşecuri, Kvitova a părăsit turneul.
În Grupa Violet, ucraineanca Elina Svitolina, locul 8 WTA şi deţinătoarea trofeului, şi-a asigurat după două jocuri primul loc în clasament şi va evolua în semifinale cu Bencic.
Pentru locul secund, care de asemenea duce în semifinale, se vor înfrunta Simona Halep, locul 5 WTA, şi sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 2 WTA, câştigătoarea urmând a juca în penultimul act cu Barty.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.