Fundaşul dinamovist Giorgio Katsikas i-a criticat, vineri, într-o conferinţă de presă, pe coechipierii săi care au petrecut la Piatra Neamţ, înaintea meciului cu Aerostar din Cupa României, spunând că aceştia au dat dovadă de lipsă de respect faţă de colegi, club şi suporteri.
Întrebat dacă se simte trădat de coechipierii care au petrecut la Piatra Neamţ, Katsikas a răspuns: "Când se întâmplă ceva rău, dacă e vina mea sau a coechipierilor mei, lucrurile acestea care se întâmplă arată lipsă de respect nu numai faţă de ei, ci şi faţă de colegi, de club şi de suporteri. Nu mă simt trădat de ei că au făcut asta, dar cred că este o lipsă de respect nu numai faţă de noi, jucătorii, pentru că muncim împreună şi încercăm să obţinem ceva împreună, ci şi faţă de club."
Cu toate acestea, Katsikas spune că jucătorii echipei Dinamo nu sunt divizaţi în grupuri, români şi străini. El afirmă că jucătorii şi staful tehnic sunt uniţi, dar nu ştie cât sprijin are echipa din partea conducerii clubului.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"După înfrângerea din meciul cu Viitorul, atmosfera a devenit un pic apăsătoare în echipa noastră. Trebuie s-a acceptăm realitatea şi ce s-a întâmplat în ultimul meci, trebuie să învăţăm din acesta şi să mergem înainte. Nu avem ce să facem decât să jucăm bine şi să câştigăm câteva meciuri, apoi se va schimba şi atmosfera în tot clubul. Personal, nu cred că ratăm play-off-ul, am ambiţii mari, cred în mine şi în echipă. Suntem într-o situaţie dificilă şi trebuie să câştigăm meciuri pentru a urca cel puţin pe locul 6. Trebuie să muncim din greu şi să fim responsabili de acţiunile noastre. Nu vreau să vorbesc despre probleme, probleme sunt peste tot, în orice club, mic sau mare, probleme mai mici sau mai mari, nu numai în România, şi în Grecia, şi în Europa. Nu mă concentrez pe probleme, ci pe progresul pe care putem să-l facem. E un moment dificil acum, dar dacă sutem responsabili şi facem ce trebuie să facem pe teren şi în afara lui putem să ajungem cel puţin pe locul 6. Echipa este unită, jucătorii şi staful sunt uniţi, dar nu ştiu dacă avem susţinere dinafară. Nu vreau să explic asta, dar avem nevoie de susţinerea tuturor, chiar şi din partea presei pentru a obţine ceva anul acesta. Nu simt că sunt grupuri, românii şi străinii. E normal ca românii să dorească să vorbească între ei, pentru că au relaţii mai strânse unii cu alţii. Dar asta nu înseamnă că eu, ca străin, ca grec, nu pot să vorbesc, să mă întâlnesc sau să joc cu românii. Desigur, mi-e mai uşor să comunic cu unii, decât cu alţii, dar asta faceţi şi voi. Nu e nimic personal, nu suntem divizaţi în grupuri", a afirmat fotbalistul grec.
El spune că nu se teme de incidente provocate de suporteri, aşa cum au fost cele de la meciul cu FC Viitorul.
"În Grecia, am experimentat o situaţie ca asta, cu fanii. Au venit la terenul de antrenament şi au fost aproape să ne lovească. Pentru mine nu e o situaţie neobişnuită. Dar am încercat să las totul în spate. Deci nu mi-e frică de astfel de situaţii. Pot să înţeleg dezamăgirea fanilor din ultimii ani, pentru că echipa nu a mers prea bine, dar şi anul trecut începutul a fost dificil şi apoi clubul a urcat până pe locul 3", a precizat Katsikas.
Cinci jucători dinamovişti, fundaşii Steliano Filip, Ionuţ Nedelcearu şi Alin Dudea, mijlocaşii Sergiu Hanca şi Valentin Costache, au băut până dimineaţa înaintea meciului cu Aerostar Bacău din Cupa României, care a avut loc la 26 octombrie, la Piatra Neamţ. Aceştia au fost amendaţi cu câte 3.000 de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.