Un glonţ a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunţat compania aeriană, potrivit AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nu s-au semnalat răniţi, iar forţele de ordine au fost contactate după ce glonţul a lovit partea dreaptă a aeronavei, chiar sub cabina de pilotaj. În acel moment, echipajul zborului 2494 pregătea avionul pentru decolare de pe aeroportul Love Field din Dallas, a precizat Southwest într-un comunicat.

Aeronava Boeing 737-800 a fost „lovită de un foc de armă în apropierea carlingii” în jurul orei locale 20:30, în timp ce rula înainte de zborul către Aeroportul Internaţional Indianapolis. Avionul a revenit la poarta de îmbarcare şi pasagerii au ieşit, a precizat Administraţia Federală a Aviaţiei.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Avionul a fost scos din circulaţie, potrivit companiei aeriene, care a declarat că va asigura un alt zbor pentru pasageri.

Aeroportul Love Field din Dallas a precizat într-o postare pe reţelele de socializare că Departamentul de Poliţie din Dallas a intervenit, iar pista 13R/31L a fost închisă, dar repusă în funcţiune mai târziu, vineri seară, cu un „impact minim” asupra operaţiunilor instalaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.