Peste 40.000 de oameni din peste 10 ţări din Europa şi America, dornici să se contecteze la relaxare, au venit special, în perioada 7-27 octombrie, la Therme Bucureşti, pentru Sauna Fest, cel mai mare festival al spectacolelor in sauna din lume şi unicul de acest gen din România. Editia cu numarul 6 a festivalului a atras români din toate colţurile ţării dar si straini, procentul acestora din urma urcand la aproape 33%. Festivalierii straini au venit din ţări precum Olanda, Marea Britanie, Italia, Germania, Bulgaria, Serbia, Grecia, SUA, Spania, Estonia sau Danemarca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ediţia din acest an a festivalului Sauna Fest a depăşit toate aşteptările. Numărul turiştilor care au vizitat Therme Bucureşti a stabilit un nou record şi cred că am devenit una din cele mai relevante atracţii turistice pe care le are capitala. Festivalul are şi un rol educativ, respectiv te învaţă cât este de important şi sănătos să îţi hrăneşti mintea şi sufletul, dar şi să poţi fi vulnerabil în faţa altor oameni. Oamenii au cantat, au dansat, au plans împreună, în saună”, a declarat Cosmin Cîrîc, Wellness Director Therme Bucureşti.

Noul program de activitati de wellness adaptat sezonului rece

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sauna Fest 2024 a deschis porţile unui nou program de activităţi de wellness adaptat sezonului rece, activitati incluse in tariful de acces Therme. Noul program oferă experienţe axate pe aclimatizare, pe pregătirea a organismului pentru provocările sezonului rece, terapii specifice pentru sănătatea pielii şi sesiuni dedicate îmbunătăţirii capacităţii pulmonare. Pe măsură ce temperaturile scad, aceste ritualuri speciale ajută corpul să facă tranziţia către iarnă, fortificând rezistenţa organismului şi sprijinind funcţiile respiratorii. Fiecare tratament este gândit să stimuleze imunitatea, rejuvenarea şi regenerarea pielii, iar sesiunile de sauna şi Aufguss curatoriate de cei mai buni maeştri internaţionali ajută nu doar la relaxare mintii si corpului dar si la creşterea capacităţii pulmonare şi o protecţie naturală împotriva frigului. Natura a fost şi va fi mereu sursa primordială de inspiraţie pentru universul experienţelor Therme Bucureşti. Astfel, a început programul activităţilor de iarnă, care vine cu de activităţi şi ritualuri noi– Sirocco, Almond Beauty, Dalchini, Cocha Cashu,  iar în noile saune Ad Astra şi A Terra sunt disponibile activităţi specifice – Solar Wind, ForeGlow, FreeStyle, Herbarium, Smoke Ritual. De luni pana joi vizitatorii vor beneficia de 47 activitati de wellness pe zi, in timp ce de vineri pana duminica numarul activitatilor incluse in tariful de acces se ridica la 58.

Programul activitatilor wellness detaliat pe zile poate fi consultat aici.

Odata cu inaugurarea celor 2 saune panoramice noi, Ad Asta si A Terra capacitatea simultana a saunelor Therme a crescut la peste 470 locuri dar a crescut si numarul activitatilor Aufguss desfasurate in acelasi timp astfel incat vizitatorii sa poata alege in orice moment experienta preferata.

Experienţa Sauna Fest. Teatru, emoţii, experienţe multisenzoriale cu uleiuri esenţiale

Timp de 21 de zile, saunele tematice Therme au fost scenele celor mai spectaculoase show-uri de saună susţinute de cei mai buni Maeştri Aufguss din lume. Aceştia au fost ghizii participanţilor într-o călătorie a simţurilor, prin tehnici deosebite ce combină natural storytellingul cu teatrul, muzica şi sauna. Ediţia din acest an a adus, la Bucureşti, peste 80 de maeştri Aufguss din 20 ţări care au încântat publicul cu peste 500 de ritualuri unice. De asemenea, cu ocazia acestui eveniment, au fost inaugurate două saune noi în zona Elysium, cu o capacitate totală de peste 140 locuri - Ad Astra şi A Terra.

„A fost transformator! Experienţele de aici m-au transformat ca om, şi mi-au schimbat perspectiva despre iubirea de sine”, a mărturisit James, un tânăr de 30 de ani care a venit tocmai din Marea Britanie, exclusiv pentru acest eveniment unic.

Un alt punct de atracţie al Sauna Fest 2024 au fost saunele tematice, fiecare având propriul univers de relaxare: Bavaria, Provence, Hollywood, Alhambra, Amazon, Himalaya. La acestea s-au adăugat cele 2 saune noi, Ad Astra si A Terra, construite de la zero cu ocazia ediţiei cu numărul 6 a Sauna Fest, ce suplimentează capacitatea celui mai mare ansamblu de saune din România cu 140 locuri. Aceste spaţii inovative îmbină designul modern cu tehnologia de ultimă oră, pentru a crea o atmosferă unică şi captivantă, în concordanţă atât cu exigenţele iubitorilor de saună din ţară, cât şi ale oaspeţilor internaţionali.

Devenit deja un eveniment de referinţă pe plan internaţional, Sauna Fest este singurul festival din lume care dedică 21 de zile exclusiv acestei arte. Spectacolele în saună au avut loc din oră în oră, începând de la primele ore ale dimineţii şi până seara târziu. Vizitatorii au reiterat faptul că acest festival îşi merită recunoaşterea globală.

Astfel, cu mii de turişti internaţionali drept oaspeţi, dar şi cu specialişti invitaţi din toată lumea, Therme a pus, din nou, Bucureştiul pe harta globală a destinaţiilor wellness.

Sauna Fest, deja cunoscut de turiştii internaţionali, este singurul eveniment de wellness din România care rivalizează ca amploare cu festivaluri de renume din ţara noastră. A şasea ediţie a Sauna Feste a oferit zilnic peste 25 de spectacole impresionante susţinute de Maeştri Aufguss care, folosindu-se de uleiuri esenţiale şi tehnici speciale, au transformat fiecare sesiune într-un adevărat show.

Aufguss = spectacol, emoţie şi sănătate prin toţi porii la plus 70 de grade Celsius

Cunoscute în toată lumea pentru efectele lor benefice asupra sănătăţii, precum îmbunătăţirea sistemului cardio-vascular, a capacităţii pulmonare şi a sistemului imunitar, saunele au apărut în urmă cu aproximativ 2000 de ani în Finlanda şi au rămas până în prezent un adevărat refugiu pentru relaxare, detensionare, echilibrare şi răsfăţ. 

Ritualul Aufguss este o tehnică specială prin care un maestru wellness foloseşte bulgări de gheaţă cu uleiuri esenţiale naturale pentru a răspândi apoi aburul din saună cu ajutorul unui prosop, al unui evantai sau steag. Un Aufguss Show  este un spectacol aparte în care maeştrii se folosesc de muzică, dans şi poveşti inspiraţionale pentru a reda adevărata emoţie şi culoare a unui ritual creat pentru simţuri.

Despre Therme Bucureşti 

Therme Bucureşti este cel mai mare complex de wellbeing la nivel european, construit greenfield, pe un areal de 250.000 de mp, având o suprafaţă totală indoor de peste 34.000 mp şi o capacitate de 4.000 de persoane simultan indoor. Centrul găzduieşte cea mai mare grădină botanică din România, cu peste 880.000 plante vii, şi dispune de cea mai mare plantaţie de palmieri din Europa, cu peste 1.500 de exemplare. Proiectul excelează prin magnitudine şi unicitate, oferind clienţilor săi servicii şi ambianţă de lux la preţuri accesibile, cu cele mai înalte standarde din punct de vedere arhitectural, tehnic, sănătate şi relaxare din lume. Popularitatea internaţională a Therme Bucureşti a adus în si in anul 2024 peste 30% turişti străini sosiţi special în ţara noastră pentru a vizita centrul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.