Producătorul spaniol Deoleo, cel mai mare producător mondial de ulei de măsline, anunţă că una dintre cele mai dificile perioade din istoria industriei ar putea fi aproape de final, estimând că preţurile uleiului de măsline vor scădea aproape la jumătate în lunile următoare, transmite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Condiţiile extreme de secetă, alimentate de schimbările climatice, au afectat sever recoltele de măsline în ultimii ani, determinând o creştere puternică a preţurilor, care a luat prin surprindere atât veteranii industriei, cât şi consumatorii.

Criza a generat o lipsă severă a uleiului de măsline, un aliment de bază al dietei mediteraneene, alimentând temeri legate de securitatea alimentară şi o creştere a infracţiunilor în supermarketurile din Spania.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Totuşi, preţurile au început să scadă, iar estimările industriei indică o îmbunătăţire semnificativă a recoltelor în sezonul 2024-2025, în special în ţările producătoare cheie, precum Spania, Grecia şi Tunisia.

Potrivit lui Miguel Ángel Guzmán, directorul de vânzări al Deoleo, deşi există semne de îmbunătăţire, criza nu este complet depăşită, mai ales în cazul uleiurilor de înaltă calitate, cum ar fi uleiul de măsline extravirgin.

În prezent, preţul uleiului de măsline extravirgin din Andaluzia, Spania, a scăzut la 6 euro pe kilogram, cu aproape 35% faţă de recordul atins în ianuarie, de 9,2 euro. Se estimează că, dacă condiţiile meteorologice vor rămâne stabile, scăderea preţurilor va continua în 2025, iar preţul pe litru va ajunge la aproximativ 5 euro, departe de maximele recente de 9-10 euro.

Industria se confruntă, însă, cu provocări pe termen lung, inclusiv riscurile existenţiale generate de schimbările climatice. În acest sens, sectorul investeşte masiv în tehnologii agricole noi şi în dezvoltarea unor soiuri de măsline mai rezistente, considerând că adaptarea este esenţială pentru a face faţă unui viitor din ce în ce mai incert.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.