Tehnicianul formaţiei Manchester City, Pep Guardiola, spune că este „bine”, deşi admite că somnul şi dieta sa sunt afectate de cea mai slabă serie de rezultate din întreaga sa carieră de manager, informează BBC.
Într-un interviu acordat fostului internaţional italian Luca Toni pentru Amazon Prime Sport înainte de înfrângerea de miercuri din Liga Campionilor cu Juventus, Guardiola a vorbit despre impactul personal pe care l-a avut scăderea bruscă a formei celor de la City.
Guardiola a spus că starea sa de spirit a fost „urâtă”, că somnul său a fost „mai rău” şi că mânca mai dietetic, deoarece digestia sa a avut de suferit.
City intră în derbiul de duminică cu Manchester United pe Etihad Stadium după ce a câştigat doar unul din ultimele 10 meciuri.
„Totuşi, sunt bine.În meseriile noastre vrem întotdeauna să facem tot ce putem mai bine sau cât mai bine posibil. Când acest lucru nu se întâmplă, eşti mai inconfortabil decât atunci când situaţia merge bine, întotdeauna s-a întâmplat asta. În momentele bune sunt mai fericit, dar când ajung la următorul meci sunt încă preocupat de ceea ce trebuie să fac. Nu există nicio fiinţă umană care să facă o activitate şi să nu conteze cum o face”, a declarat Guardiola.
Guardiola a spus că City trebuie să se apere mai bine şi „să evite să facă greşeli în apărare şi atac”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.