Handbalista Laura Moisă, testată pozitiv la Covid-19 la sosirea naţionalei României în Danemarca, la Campionatul European, a revenit în ţară, la Bacău, vineri seară, cu o cursă aeriană de la Billund. FRH a cerut reprimirea jucătoarei în lot, după ce joi a avut primul test negativ, dar EHF nu a fost de acord.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

FR Handbal a anunţat, vineri seară, că handbalista Laura Moisă, carantinată imediat după sosirea naţionalei în Danemarca, în urma testării pozitive la Covid-10, a ajuns în ţară, cu o cursă aeriană Billund-Bacău.

”La testarea RT-PCR efectuată ieri de Laura Moisă, rezultatul a fost negativ. Federaţia Română de Handbal a solicitat ca Laura să fie reprimită în competiţie, dar EHF şi-a menţinut decizia comunicată în urmă cu câteva zile, şi anume că jucătoarele cu rezultate RT PCR pozitiv în urma testărilor realizate la EURO nu se vor mai putea realătura echipelor, chiar dacă testările pentru acestea vor furniza ulterior rezultate negative pe parcursul competiţiei”, a transmis FRH.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Laura Moisă a fost carantinată în alt hotel decât lotul României, hotel pregătit special pentru astfel de cazuri.

Într-un scurt interviu pentru FRH, Laura Moisă vorbeşte despre perioada despre perioada de caratintină:

Ea a avut mai multe teste în intervalul 1 decembrie - 11 decembrie, toate cu rezultate pozitive, cu excepţia celui de joi, ultimul, care a fost negativ.

Laura Moisă este a doua jucătoare din lotul oficial pentru Campionatul European, care a ratat competiţia din cauza testării pozitive. Chiar înaintea plecării, pivotul Crina Pintea a avut şi ea rezultat pozitiv, ratând astfel CE din Danemarca. Ambele erau titulare în echipa antrenată de Bogdan Burcea.

România se află pe ultimul loc în grupa principală II şi mai are de jucat două partide la Europene, în 14 şi 15 decembrie, cu Ungaria, respectiv Olanda.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.