Selecţionerul Edward Iordănescu a spus că nu i-a fost greu să formeze lotul de 29 de jucători pentru meciurile cu Irlanda de Nord şi Columbia, subliniind că a apelat la cea mai logică decizie, adică la continuitate.
"Eu sunt pregătit să iau decizii în continuare, poate cu unele nu sunt nici eu confortabil, dar mi le asum. Probabil că după calificare au apărut şi mai mulţi selecţioneri, dar în final îmi doresc ca băieţii noştri să fie în concurenţă cu propria persoană la echipele de club. Vom încerca să mergem la Euro cu lotul cel mai bun. Am luat cea mai logică decizie. Am apelat la continuitate. Cred că echipa naţională a făcut o campanie fabuloasă, au fost momente cu emoţie, iar românii s-au ataşat de inima cu care au jucat. Fotbalul românesc nu este la nivelul pe care ni-l dorim, este o realitate. Nu vedeam niciun motiv ca să fac schimbări majore, aceşti băieţi au obţinut calificarea, au bucurat milioane de români, dar asta nu înseamnă că au locul garantat. La European ne aşteaptă un cu totul alt nivel. Toată lumea are uşile deschise. Nu e un clişeu, este o realitate. Eu nu pot lua dreptul unui jucător să vină să reprezinte naţionala. Cine a venit şi a primit şansă şi a arătat asta, a rămas. Cine nu, nu. Acum este un tren în mers, nu mai este în gară, cine l-a pierdut trebuie să arate că se poate urca din mers", a afirmat Iordănescu.
Iordănescu a afirmat că a discutat şi cu Alex Mitriţă, care nu a mai fost convocat la naţională. "Alex Mitriţă a fost în circuitul echipei naţionale, mereu am văzut calităţi la el. Poate faptul că nu a avut o mentalitate mai competitivă l-a făcut să nu joace la cluburi mai importante. Da, am avut o discuţie cu el, eu comunic cu jucătorii, sunt deschis la dialog. Selecţia nu a fost făcută după orgolii sau supărări. Este foarte important să ne păstrăm valorile, să ţinem de lucrurile bune. Sunt lucruri care trebuie consolidate, avem nevoie de multă muncă şi puţin timp la dispoziţie"
"Eu nu am în clauză să zâmbesc, ci să-mi îndeplinesc obiective"dacă voi căutaţi în mine un partener de şuetă, nu l-aţi găsit", a răspuns selecţionerul când a fost întrebat de ce nu zâmbeşte mai des.
Naţionala României joacă, vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, un meci amical cu Irlanda de Nord, iar marţi va evolua cu echipa Columbiei, la Madrid.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.