Sâmbătă s-au disputat două partide în grupa II, din care face parte şi România, iar Norvegia, prin victoria asupra Croaţiei, rămâne singura echipă neînvinsă şi se califică în semifinale. România va juca luni, cu Ungaria, iar marţi, cu Olanda, ultimele partide la CE.
Rezultatele de sâmbătă în grupa II sunt: Ungaria - Germania 25-32 şi Croaţia - Norvegia 25-36.
Norvegia este lider neînvins, cu 8 puncte, şi se califică în semifinale, iar în clasamentul grupei II este urmată de Croaţia 6, Germania 4, Olanda 2, Ungaria 0, România 0 puncte.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vineri seară, FR Handbal a anunţat că extrema Laura Moisă, aflată în carantină încă de la intrarea în Danemarca, în urma testării pozitive la Covid-10, a revenit în ţară, cu o cursă aeriană Billund-Bacău. FRH a cerut forului european reprimirea handbalistei în lot, după ce ultimul test, de joi, a fost negativ, însă EHF a refuzat, în baza hotărârii luate în urmă cu câteva zile, conform căreia orice membru al unei delegaţii testat pozitiv nu se mai poate alătura acesteia ulterior şi se întoarce în ţara natală la finalul carantinei.
Tricolorele au pauză până în 14 decembrie, când întâlnesc Ungaria, dispută urmată a doua zi de cea cu Olanda.
În primul meci din grupa II, România a pierdut cu Croaţia, scor 20-25, iar anterior, în grupa preliminară D, a obţinut rezultatele: 19-22 cu Germania, 28-24 cu Polonia şi 20-28 cu Norvegia.
Programul în continuare la CE din Danemarca este:
Grupa I:
13 decembrie: Muntenegru - Suedia, Danemarca - Spania;
15 decembrie: Muntenegru - Spania, Franţa - Suedia, Danemarca - Rusia.
Grupa II:
14 decembrie: Olanda - Germania, Ungaria - România (21.30);
15 decembrie: Olanda - România (17.00), Croaţia - Germania, Ungaria - Norvegia.
Primele două clasate în grupele principale vor juca semifinalele, în 18 decembrie, iar în aceeaşi zi se vor confrunta şi echipele de pe locurile 3, pentru clasarea finală pe locurile 5-6. Finalele pentru medalii sunt programate în 20 decembrie. Alte meciuri de clasament nu se vor mai disputa.
Campioana europeană va obţine calificarea directă la CE2022, iar primele patru clasate vor fi, de asemenea, calificate la Campionatul Mondial 2021.
La ultima ediţie a Campionatului European, naţionala României s-a clasat pe locul 4, după 20-24 cu Olanda, în finala mică. Chiar înaintea acestei partide, căpitanul naţionalei tricolore, Cristina Neagu, a suferit o ruptură de ligamente în partida cu Ungaria, ratând lupta pentru medalii la CE.
Podiumul ediţiei din 2018, care a avut loc în Franţa, a fost ocupat, în ordine, de Franţa, Rusia şi Olanda.
Deţinătoarea recordului de titluri europene este Norvegia, cu 7 medalii de aur.
România participă pentru a 13-a oară la Campionatul European, din 14 ediţii, ratând o singură apariţie, în 2006. În 1998, a obţinut cea mai slabă clasare - locul 11, iar cea mai bună clasare a fost în 2010, când a obţinut medalia de bronz. Clasările complete: 1994 - locul 10, 1996 - 5, 1998 - 11, 2000 - 4, 2002 - 7, 2004 - 7, 2008 - 5, 2010 - medalie de bronz, 2012 - 10, 2014 - 9, 2016 - 5 şi 2018 - 4.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.