Portăriţa Daciana Hosu a declarat, miercuri seară, că a avut mari emoţii la meciul câştigat de România cu Macedonia de Nord, subliniind că faptul că a fost declarată jucătoarea partidei se datorează şi coechipierelor sale.
”Sunt foarte fericită, pentru că astăzi nu mă simţeam bine, nu ştiu dacă au fost emoţii, nervi sau ceva de genul. Dar am câştigat, toate am jucat bine, am jucat ca o echipă. Am fost numită Jucătoarea Meciului, dar nu aş fi putut face asta fără colegele mele.”, a spus Hosu.
La rândul său, selecţionerul Florentin Pera a afirmat că este bucuros pentru victorie şi a vorbit şi despre grupele principale. „Sunt fericit pentru victorie, am avut câteva probleme, dar sunt mândru de jucătoarele mele, au dat dovadă de spirit, au dat tot ce au putut şi s-au calificat în final în turul principal. Am câştigat cu opt goluri, aceasta nu este o diferenţă uşoară împotriva unei echipe care juca acasă. Am avut şi multe probleme cu jucătoare care s-au accidentat sau nu se simţeau bine, dar ne-am descurcat şi acum suntem în grupele principale. În grupele principale toţi adversarii vor fi dificil acum, aşa că nu avem timp de pierdut, trebuie doar să ne concentrăm. Sper că jucătoarele vor continua să joace aşa şi totul va fi din ce în ce mai bine. Sunt foarte, foarte încrezător că putem face jocuri bune”, a menţionat Pera.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Miercuri s-au încheiat partidele din grupele preliminare C şi D, la Campionatul European de handbal feminin. În urma rezultatelor, în grupa principală II s-au calificat Franţa, Olanda, România (din grupa C), respectiv Muntenegru, Spania, Germania (D). România joacă primul meci din grupa II cu Spania, vineri, de la ora 21.30.
În grupele C şi D s-au înregistrat, miercuri, rezultatele: România - Macedonia de Nord 31-23 şi Franţa - Olanda 26-24 (grupa C), respectiv Polonia - Muntenegru 23-26 şi Germania - Spania 21-23 (D).
Astfel, în grupa principală II s-au calificat primele trei clasate din grupele C şi D, în care merg mai departe cu punctajele acumulate în meciurile cu adversarele care au trecut şi ele mai departe. Configuraţia clasamentului în grupa II este: Franţa (4 puncte), Muntenegru (4), Olanda (2), Spania (2), Germania (0) şi România (0).
România a încheiat grupa preliminară C cu rezultatele: 28-29 cu Olanda, 21-35 cu Franţa şi 31-23 cu Macedonia de Nord.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.