Atacantul brazilian Rafael da Silva (Cruzeiro) a fost eliminat sâmbătă după numai trei secunde scurse din meciul Atletico Paranenese – Cruzeiro, contând pentru prima divizie braziliană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Atacantul brazilian Rafael da Silva (32 de ani) a fost titularul echipei sale, Cruzeiro, în meciul disputat sâmbătă, în deplasare, cu Atletico Paranaense, în etapa a 31-a din Brasileirao Serie A. Imediat după fluierul de start al partidei, Rafa Silva – aşa cum este el cunoscut, l-a faultat dur pe unul dintre adversari şi a primit un cartonaş roşu la numai trei secunde de la începutul înfruntării.

Reacţia clubului nu a întârziat să apară. Directorul sportiv al lui Cruzeiro, Alexandre Mattos, a condamnat ferm atitudinea jucătorului la conferinţa de presă de după meci. „Ceea ce s-a întâmplat este inacceptabil. Rafael Silva a fost informat cu privire la faptul că va primi o amendă severă, aşa cum este stipulată în regulament. Clubul nostru cere un profesionalism impecabil, iar această atitudine contravine valorilor noastre”, a spus Mattos.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Jucătorul a postat un mesaj de scuze pe Instagram, adresându-se suporterilor şi clubului său: „Aş dori să îmi cer scuze tuturor suporterilor echipei Cruzeiro, colegilor mei şi staff-ului. Ştiu că am făcut o greşeală şi am compromis şansele echipei în acest meci”, a declarat Rafael Silva.

Atacantul şi-a explicat atitudinea prin faptul că venea după trei luni de convalescenţă în urma unei accidentări şi dorea să se descurce bine la revenire.

Meciul dn campionat a fost câştigat de Atletico Paranaense, cu 3-0, iar Cruzeiro se află pe locul 8 în clasament, cu 44 de puncte

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.