Antrenorul CS Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi, a declarat că victoria obţinută de formaţia lui la Bucureşti, cu Dinamo, a fost una muncită.
"Vreau în primul rând să-i felicit pe băieţi, au jucat un meci bun, cu organizare bună pe teren, au luptat, o victorie muncită. Nu a fost un fotbal extraordinar, dar toţi jucătorii au alergat, toţi jucătorii pe teren au ocupat poziţii bune şi au luptat pentru fiecare minge În fotbal, pentru a fi o echipă solidă, o echipă care luptă pentru titlu trebuie să trecem prin aceste meciuri. Am câştigat şi asta este foarte frumos şi vreau să-i felicit încă o dată pe băieţi. Marius Constantin este probabil <rupt>, acolo s-a văzut caracterul echipei şi asta mă bucură, că putem câştiga meciuri fără să jucăm cine ştie ce fotbal, probabil aşa se ajunge departe. Nu am apucat să vorbesc (n.r. - cu Marius Constantin despre penalti), eu am văzut doar că a căzut, poate arbitrul a văzut mai bine. Era greu ca eu să văd de pe banca de rezerve. (n.r. - dacă se aştepta la şapte victorii din şapte meciuri) Nu, deloc, deloc, deloc, mai ales după meciul pierdut cu CFR, care ne-a afectat moralul. A trebuit să vorbesc mult cu jucătorii şi să reîncepem campionatul cu o tristeţe, din păcate, pentru că am pierdut la ultimul meci acasă, cu CFR, titlul. Poate anul trecut era prea devreme pentru titlu pentru noi, poate în acest an vom avea mai multe şanse, nu ştiu, vom vedea, sunte echipe bune, FCSB, Cluj, dar e foarte greu pentru toţi. Aţi văzut cum s-a chinuit, ieri, CFR cu Botoşani. Nu e uşor. Mă bucur că probabil intrăm în istorie cu şapte victorii, nu cred că s-a mai întâmplat. Dinamo e o echipă bună, care îşi caută omogenitatea. Nu sunt încă echipa pe care o vrea Cosmin, zic eu, dar are jucători buni din punct de vedere tehnic şi în momentul în care se vor suda mai bine relaţiile de joc... Dar noi nu le-am lăsat spaţii, am făcut presing. Nu e o ruşine dacă câştigi un meci din penalti, pentru că echipele bune trebuie să facă şi asta", a declarat Bergodi, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.
FC Dinamo a fost învinsă, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de CS Universitatea Craiova, în etapa a VII-a a Ligii I. A marcat: Cicâldău '28 (p).
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Dinamo rămâne pe antepenultimul loc, 14, după acest meci, cu cinci puncte.
Lider este CS Universitatea Craiova, cu 21 puncte, urmată de CFR Cluj, cu 15 puncte, şi de FCSB, cu 12 puncte (6 meciuri).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.