Campioana României la baschet masculin U-Banca Transilvania Cluj a anunţat că a ajuns la un acord Adam Mokoka, un baschetbalist francez care a evoluat în trecut la Chicago Bulls.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Mokoka este născut la Paris şi a împlinit în iulie vârsta de 25 de ani. Acesta măsoară 1.93 metri şi poate fi folosit pe poziţia de fundaş. Adam a făcut junioratul la BCM Gravelines-Dunkerque, activând totodată în naţionala Franţei. Astfel, el a ieşit campion european la categoriile U16 şi U18. 

Totodată, a participat la Campionatul Mondial U19 din 2017, desfăşurat în Egipt. Atunci, Mokoka a înregistrat medii de 6.4 puncte în maioul reprezentativei Cocoşului Galic.

La nivel de club, fundaşul a jucat la BCM Gravelines din 2015 până în 2018, fiind desemnat cel mai bun tânăr jucător din ProA. Ulterior s-a transferat în Serbia, la Mega Bemax, pentru a face pasul spre NBA în 2019. 

Francezul a prins două sezoane la Chicago Bulls, totalizând 25 de partide în cea mai importantă ligă a planetei. Pe 7 februarie 2020, Adam a impresionat pe parchetul celebrei United Center, când a înscris 15 puncte pe finalul partidei cu New Orleans Pelicans. Atunci, Mokoka evoluase doar 6 minute.

De asemenea, Mokoka a jucat în G-League la Windy City Bulls şi Austin Spurs, pentru ca mai apoi să revină în Europa, la Nanterre. În stagiunea precedentă, Mokoka a îmbrăcat maioul foştilor noştri adversari din EuroCup, Reyer Veneţia.

 

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.