Aproximativ 1.800 de persoane din peste zece ţări au participat, duminică, în Mamaia, la Maratonul Nisipului, competiţie care se desfăşoară pe plaja din staţiune, concurenţii având de ales între patru probe competitive: trei kilometri, zece kilometri, semimaraton şi maraton.
Startul în competiţie a fost dat de la Piaţeta Perla de către primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău. Edilul a declarat jurnaliştilor că evenimentele sportive dau viaţă oraşului.
“Sportul este un mijloc de a uni oamenii. Evenimentele sportive dau viaţă oraşului nostru, un oraş fără sport este un oraş mort, un oraş fără sport este un oraş fără viitor şi acest eveniment este o dovadă vie. Dacă în 2014, la Maratonul Nisipului, aveau un steag, un banner şi 100 şi ceva de participanţi, anul acesta iată 1800 de persoane sunt înscrise într-o competiţie, iar pentru anul viitor ne propunem să dublăm aceste cifre”, a afirmat Făgădău.
El a spus că recent a vizitat o navă turcească ce a venit în Portul Constanţa, iar unul dintre militari de la bordul navei i-a spus că s-a înscris la Maratonul Nisipului şi că aceasta iniţial crezuse că acesta este doar numele competiţiei, nu că se aleargă efectiv pe nisip.
“Am fost pe o navă militară ce aparţine Republicii Turcia şi la bordul navei evident că erau consul, ataşat militar, comandaţii navelor şi a ţinut morţiş să vină la mine un ofiţer de la bordul navei, un militar şi să îmi spună că s-a înscris la Maratonul Nisipului în Constanţa. Iniţial a crezut că este doar numele maratonul nisipului, când a văzut că este într-adevăr pe nisip a zis că speră să facă faţă”, a mai afirmat primarul Constanţei.
Organizatorul Maratonulu Nisipului, Daniel Antonaru, a spus că la startul competiţiei s-au aliniat 1.800 de participanţi din peste 10 ţări, fiind pentru prima oară când participă alergători din Finlanda şi din Suedia.
“Avem concurenţi din peste 10 ţări. Interesant este că la această ediţie avem participare din Finlanda şi Suedia, două ţări din care nu am mai avut până acum participanţi şi de asemenea din SUA, din Florida, chiar a venit un alergător în această dimineaţă şi pur şi simplu şi-a luat numărul şi a plecat în cursa de maraton. În total sunt 1800 de participanţi, ceea ce reprezintă un record”, a spus Daniel Antonaru.
El a precizat că pentru prima oara la Maratonul Nisipului a fost organizată şi o cursă pentru elevi.
“Anul acesta inedită este cursa campionii şcolii, o cursă prin care ne dorim să dăm restart sportului în şcoală. Este o provocare adresată atât învăţământului, cât şi copiilor şi părinţilor. Dorim să aducem copiii de mici în zona alergării, să înţeleagă importanţa acestui sport”, a menţionat organizatorul evenimentului.
Cel mai rapid concurent s-a dovedit a fi constănţeanul Ionuţ Nenovici, care a terminat primul proba de trei kilometri. El a spus că se aştepta să fie pe podiumul cursei, dar nu credea că va fi chiar pe primul loc.
Cea mai rapidă alergătoare a fost o adolescentă în vârstă de 17 ani, tot din Constanţa, dar legitimată la un club sportiv din Bucureşti.
“Ieri am alergat la un semimaraton şi astăzi îmi era frică să nu mă simt obosită. Îmi place atmosfera de la concurs şi am zis să profit de ea. Fac sport în mod regulat, de şase ori pe săptămână am antrenament. Sunt înscrisă la Clubul CSU Ştiinţa Bucureşti, dar sunt din Constanţa.Am mai participat la Maratonul Nisipului, cred că este pentru a patra oară. Dar este prima oară dată când sunt la proba de trei kilometri”, a afirmat Anastasia Fotu, câştigătoarea probei de trei kilometri.
Proba de 10 kilometri a fost câştigată de un tânăr de 21 de ani din Republica Moldova. Tudor Cebotari a spus că este pentru prima oara când aleargă pe nisip şi i s-a părut foarte greu acest lucru.
“A fost foarte greu. Este prima dată când alerg pe nisip şi mă dor picioarele.Am aflat de competiţie de la prieteni care au mai participat şi au câştigat aici. Nu mă aşteptam să câştig. Se aleargă greu pe nisip”, a spus tânărul din Republica Moldova.
O femeie de 44 de ani din Galaţi, fostă sportivă de performanţă, a fost cea mai rapidă alergătoare în proba de 10 kilometri. Daniela Ciocan a declarat după ce a trecut linia de sosire că se aleargă foarte greu pe nisip.
“A fost frumos, dar foarte greu. Nisipul întotdeauna ne joacă feste. A fost o cursă frumoasă în general, anul trecut la fel a fost, lume bună, organizarea la fel. Este a doua participare la Maratonul Nisipului. Am făcut sport de performanţă, maraton şi semimaraton, iar din 2015 am reînceput să fac mişcare. Trebuie să facem mişcare ca să ne menţinem sănătoşi”, a spus femeia din Galaţi.
Maratonul Nisipului este o competiţie care se adreasează atât alergătorilor amatori, cât şi sportivilor de performanţă, şi conţine patru probe competitive (trei kilometri, zece kilometri, maraton – 42 de kilometri şi semimaraton – 21 de kilometri) şi crosul Family Run (aproximativ un kilometru), un eveniment special dedicat sportului în familie, unde copiii vor alerga împreună cu părinţii lor.
Evenimentul internaţional “Maratonul Nisipului”, aflat la a şasea ediţie, este organizat de Asociaţia “SanaSport” şi Radio România Constanţa, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Primăria Constanţa şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.