FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Andrei Miron (28 de ani). Fundaşul central cu peste 230 de apariţii la nivelul primei ligi soseşte la ”U” din postura de jucător liber de contract, după ce şi-a reziliat înţelegerea cu echipa israeliană Hapoel Haifa.
„Sunt fericit că am semnat cu ”U” Cluj. Am ajuns la un club de tradiţie, foarte iubit, cu un stadion frumos şi suporteri mulţi. Aştept să îmi pot ajuta colegii cât mai repede. Cred că obiectivul principal pentru acest sezon este să rămânem în prima ligă şi clasarea pe un loc cât mai sigur”, a declarat Andrei Miron pentru fcucluj.ro
Născut la Galaţi în data de 28 mai 1994, Andrei Miron şi-a făcut debutul la seniori alături de Oţelul Galaţi în sezonul 2014/2015, atunci când fosta campioană a României i-a dat şansa să apară de 22 de ori pe teren în campionat, perioadă în care a înscris un gol.
La primul sezon în Liga 1 a încheiat cu peste 1850 de minute jucate, în majoritatea partidelor fiind integralist. Singurul său gol pentru Oţelul a venit într-un meci cu Viitorul Constanţa, dunărenii câştigând atunci cu 3-0.
Gălăţenii aveau să retrogradeze la finalul acelei stagiuni şi pentru Andrei Miron a urmat trecerea la FC Botoşani, club pentru care a jucat în mare parte din cariera sa de până acum. În total, fundaşul central a strâns 160 de meciuri şi 7 goluri pentru Botoşani, cu care a jucat şi în preliminariile UEFA Europa League în primul an.
Cinci sezoane a petrecut Miron la Botoşani, cel mai eficient din toate punctele de vedere fiind 2017/2018, când a prins în total 40 de meciuri alături de moldoveni. Cu două goluri a contribuit în campionat în cele 2220 de minute jucate.
Ulterior, în februarie 2020 a făcut un salt important, trecând la FCSB. Pentru bucureşteni a jucat 69 de partide, perioadă în care a ajutat echipa cu 2 goluri şi 3 assist-uri, având pe lângă prezenţele din competiţiile interne şi o nouă apariţie în preliminariile UEFA Europa League. La nivelul primei ligi sezonul 2020/2021 a reprezentat apogeul atât în privinţa numărului de meciuri (28, plus alte 4 în playoff), cât şi în ceea ce priveşte minutele primite (peste 2600).
Stagiunea 2021/2022 a fost ultima în care a jucat în România, din nou fiind integralist în o bună parte din meciuri. În play-off-ul campionatului trecut a prins 8 meciuri, perioadă în care FCSB a câştigat de 7 ori. De la bucureşteni a plecat cu un singur trofeu câştigat, o Cupă a României în 2019/2020.
În total are 170 de meciuri în campionat, socotind aici doar sezonul regular, iar în playoff sau playout a adunat 65 de jocuri. Fundaşul central a marcat de 10 ori şi a oferit trei pase de gol. Pe lângă aceste cifre, Andrei Miron are 9 prezenţe la naţionala U21 a României, pentru care a marcat şi un gol şi a oferit un assist.
Ultima dată, Andrei Miron a jucat în prima ligă a Israelului, la Hapoel Haifa, unde a prins 5 jocuri, în toate fiind integralist. Din motive personale a ales să se întoarcă în România, în ultima lună de zile fiind fotbalist liber de contract.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.