Atacantul Andrei Cristea a declarat, vineri seară, că nu se aştepta să ajungă la 400 de meciuri în Liga I, subliniind că a reuşit acest lucru cu multă muncă.
"Este un moment important pentru cariera mea, nu mă aşteptam să ajung aici, dar cu multă muncă se poate. Am jucat cu mari fotbalişti, am avut momente importante, cele mai frumoase au fost cele cu Valencia, din cupele europene. Mi-a plăcut să fiu modest, încă mai am foame să fac lucruri bune şi să ajut această echipă", a declarat Cristea la Digisport.
Formaţia Poli Iaşi a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei FC Argeş, în etapa a XI-a a Ligii I.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru Poli Iaşi a marcat Andrei Cristea, în minutul 40. Cristea a jucat vineri meciul cu numărul 400 în Liga I.
Acesta a fost debutat pe prima scenă de Gheorghe Poenaru, pe 1 iunie 2002, în partida FCM Bacău - Gloria Bistriţa 2-0. Întâia reuşită a izbutit-o tot pentru gruparea moldavă, pe 7 decembrie 2002, în FCM Bacău - FC Braşov 4-0.
În 2004 a fost transferat de FCSB, formaţie în tricoul căreia a câştigat de două ori titlul (2004/2005, 2005/2006). A mai evoluat pentru Poli Timişoara (2006/2007, 2007/2008), Politehnica Iaşi (2007/2008, 2008/2009), Dinamo Bucureşti (2008/2009, 2009/2010, 2010/2011, 2012/2013), FC Braşov (2013/2014), CSM Politehnica Iaşi (2015/2016, 2016/2017, 2017/2018, 2018/2019), Universitatea Craiova (2018/2019), de unde a revenit la CSM Politehnica Iaşi.
În total, 18 sezoane în competiţia elită a României.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.