Neymar şi-a rupt ligamentul încrucişat anterior de la genunchiul stâng şi va fi indisponibil mai multe luni. O situaţie care nu este pe placul clubului său Al-Hilal, care a cheltuit mulţi bani în această vară pentru a-l cumpăra pe brazilian, dar clubul saudit ar fi găsit o soluţie, scrie lefigaro,fr.
Neymar a ajuns la Al-Hilal de la PSG pentru 90 de milioane de euro în vară, cu o accidentare, şi a jucat doar câteva meciuri pentru clubul saudit în acest sezon înainte de a se accidenta din nou, mult mai grav..
Potrivit presei din Arabia Saudită, actualul lider al Saudi Pro League nu se vede plătind pentru Neymar, care este indisponibil de aproape un an. Numărul 10 câştigă în Arabia Saudită suma impresionantă de 100 de milioane de euro pe sezon.
Conducerea grupării din Riyadh ar fi luat decizia de a suspenda temporar locul lui Ney în prima echipă. Schimbarea va intra în vigoare în această iarnă. Presa saudită susţine, de asemenea, că un fundaş stânga va fi recrutat în ianuarie pentru a-l înlocui pe Neymar în lotul lui Al-Hilal
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.