Un mesaj RO-Alert a fost transmis, miercuri seara, pentru zona de nord-est a judeţului Tulcea, cetăţenii fiind avertizaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte în zona graniţei cu Ucraina. Oamenii au fost sfătuiţi să se adăpostească în beciuri sau să rămână în casă, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a precizat că sistemele radar au indicat două ţinte aeriene, una care a evoluat spre municipiul Tulcea, iar cealaltă către judeţul Constanţa şi apoi spre Jurilovca (Tulcea), în ambele cazuri semnalul radar fiind pierdut. Două avioane F-16 au decolat pentru a monitoriza situaţia, dar nu a existat contact vizual cu ţintele aeriene. ”Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional”, a arătat MApn, adăugând că joi se vor face cercetări în zonele unde s-a pierdut semnalul radar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Potrivit MApN, miercuri, în jurul orei 20.45, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană în proximitatea frontierei dintre România şi Ucraina, în zona Braţului Chilia, în apropierea localităţii Chilia Veche, judeţul Tulcea.

Astfel, conform procedurilor, au fost activate structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană sub comandă naţională şi a fost notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea.

Pentru monitorizarea situaţiei au decolat două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

”Radarele au urmărit în permanenţă traseul ţintei, care a evoluat către municipiul Tulcea, semnalul radar cu această ţintă fiind pierdut în jurul orei 21.00, la 12 km NE de localitatea menţionată. În jurul orei 21.20, sistemele de supraveghere radar au indicat din nou un semnal de ţintă aeriană într-o zonă aflată la 2 km NV de Lacul Razim. Ţinta, cel mai probabil diferită de prima, a evoluat pe un traseu către localitatea Mihai Viteazu, judeţul Constanţa şi, ulterior, către localitatea Jurilovca, judeţul Tulcea, unde a dispărut de pe indicarea radar, la 9 km NV de această localitate, în jurul orei 21.40”, a detaliat MApN.

Potrivit sursei citate, aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu ţintele aeriene, în niciun punct de pe traseele de evoluţie indicate de sistemul de supraveghere radar.

Încetarea alertei aeriene a fost transmisă începând cu ora 22.16, iar aeronavele F-16 au revenit pe baza de dislocare.

”Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional. Structurile cu competenţe din Ministerul Ministerului Apărării Naţionale vor analiza datele şi informaţiile disponibile pentru stabilirea circumstanţelor producerii acestui eveniment. De asemenea, începând cu dimineaţa zilei de joi, 24 octombrie, se vor efectua cercetări în cele două zone în care au fost pierdute semnalele radar”, a precizat sursa citată.

MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situaţie, rămânând în contact permanent cu acestea.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că, miercuri seara, a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a judeţului, după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atac asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei.

”Menţionăm că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei despre faptul că sunt posibile atacuri ale Federaţiei Ruse asupra teritoriului ucrainean şi că există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriului naţional, în zona de graniţă a României cu Ucraina. Până în acest moment nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă 112. Menţionăm că orice cetăţean care se simte în pericol ori observă ceva neobişnuit, poate apela numărul unic de urgenţă 112 pentru a cere sprijin ori ajutor”, au transmis reprezentanţii ISU Tulcea.

Prin mesajul RO-Alert cetăţenii sunt sfătuiţi să se adăpostească.

”Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în casă departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 de minute”, se arată în mesajul RO-Alert.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.