Poliţiştii din Timiş au întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe pe numele unui medic, femeie, din satul Bulgăruş, judeţul Timiş, după ce a lovit un pacient care a insistat cu întrebările privind decontarea anumitor servicii medicale de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Incidentul a avut loc luni, la cabinetul medical din satul Bulgăruş, comuna Lenauheim, din judeţul Timiş.
 
”La data de 29 august 2022, poliţiştii au fost sesizati cu privire la faptul că într-un cabinet medical din localitatea Bulgăruş, din judeţul Timiş, a avut loc o altercaţie între un medic şi un pacient. În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, transmite, marţi, IPJ Timiş.
 
Un bărbat de 66 de ani din Bulgăruş s-a dus la cabinetul medical din localitate pentru a se interesa despre anumite deconturi de servicii medicale, însoţit de prietena sa. El a discutat cu medicul pe această temă, o femeie de 39 de ani. Aceasta s-a enervat de insistenţa pacientului, astfel că i-a aplicat câteva lovituri în zona feţei. Prietena bărbatului a fost cea care a sunat la numărul de urgenţe 112 şi a chemat poliţiştii să intervină şi să aplaneze conflictul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.