Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că Universitatea Transilvania din Braşov, împreună cu Universitatea din Suceava, lucrează la un proiect în baza căruia va fi realizată Strategia forestieră a României, strategie asumată de România în cadrul negocierilor Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). "Este o valoare inestimabilă a acestei ţări şi strategia trebuie să vizeze în primul rând protejarea acestei resurse, protejarea acestei valori, în acelaşi timp trebuie să găsim soluţia exploatării durabile", susţine el. Tanczos anunţă că Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care alocă prime anuale pentru sechestrarea carbonului, a căror valoare este comparabilă cu cea din agricultură.
Tanczos Barna a participat, vineri, la Braşov, la o acţiune de plantare organizată de Regia Publică a Pădurilor Kronstadt în aria naturală protejată Muntele Tâmpa. Ministrul Mediului a declarat că reprezentanţii Universităţii Transilvania şi cei ai Universităţii din Suceava lucrează la proiectul care va sta la baza strategiei forestiere a României.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
"Sunt deja (cele două universităţi – n.r.) în implementarea unui proiect pe care în finanţează Ministerul şi până în septembrie trebuie să avem un raport în urma acestui proiect care să vizeze pregătirea strategiei, aşa cum am promis de altfel şi în procesul de negociere a PNRR. Azi dimineaţă am discutat despre rolul pădurii, despre cele mai valoroase şi cele mai sănătoase păduri din Europa, cele care sunt în România. Este o valoare inestimabilă a acestei ţări şi strategia trebuie să vizeze în primul rând protejarea acestei resurse, protejarea acestei valori, în acelaşi timp trebuie să găsim soluţia exploatării durabile, o exploatare care să asigure populaţiei lemnul de foc, industriei masa lemnoasă, materia primă pentru procesare şi pe termen lung să putem păstra sănătatea şi valoarea acestor păduri din România”, a declarat Tánczos Barna.
Conform ministrului, România şi-a asumat creşterea suprafeţelor împădurite în următorii cinci ani, având peste 700 de milioane de euro disponibili. Programul care încurajează împăduririle va demara anul acesta şi vizează inclusiv proprietari de terenuri private care doresc să împădurească terenurile. Prioritate vor avea ariile naturale protejate degradate, în PNRR fiind alocate cu prioritate resurse şi zonelor deşertificate.
"Săptămâna trecută am aprobat o Ordonanţă de Urgenţă prin care sprijinim acest program nu doar până la faza de plantare, cu încă 20 de ani după aceea putem să plătim o subvenţie pentru sechestrarea de carbon, o subvenţie semnificativă, comparabilă cu venitul pe hectar din agricultură - 456 de euro va fi prima de sechestrare de carbon anuală după plantare timp de 20 de ani, prin această măsură, practic încurajăm, facem atractiv programul şi sistemul informatic este în pregătire, avem deja notificările trimise la comisie”, a adăugat ministrul.
El a precizat că subvenţia pentru plantare pe hectar de pădure va fi de peste 10.000 de euro, sumă care include cheltuielile cu forţa de muncă.
Tánczos a mai spus că în ultimii 30 de ani România nu a reuşit să crească semnificativ suprafeţele forestiere prin plantări.
La rândul său, secretarul de stat din Ministerul Mediului Ionuţ Sorin Banciu a precizat că lucrul la strategie are la bază un proces de consultare publică în care peste 200 de experţi au participat şi au oferit feedback.
Potrivit acestuia, strategia forestieră naţională care va fi adoptată "va fi o viziune pe termen mediu şi lung” privind pădurea, dar şi privind modul în care autorităţile "împacă diferitele interese care aparent par în conflict”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.