Doru Dima, specialist Resurse Umane, a afirmat, într-o discuţie despre legea care permite părinţilor să îşi ia concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, că acest lucru va duce la abuzuri şi a precizat că şi angajaţii săi, când au copiii acestora probleme de sănătate, stau acasă şi au liber pentru a avea grijă de ei. El a mai întrebat câte concedii medicale sunt date ”pe bune” şi cum se poate verifica câte dintre acestea sunt reale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru completarea Codului muncii, prin care salariaţii care au în îngrijire copii în vârstă de până la 11 ani pot beneficia de un program flexibil de lucru. Astfel, aceştia vor avea posibilitatea ca patru zile pe lună să presteze muncă la domiciliu. Legea merge la promulgare.

“Atunci când priveşti din perspectiva celui care beneficiază şi anume a angajatului, lucrurile arată fabulos după ce că avem o groază de zile de vacanţă care pică, cel puţin în ultima perioadă, în mijlocul săptămânii şi oricum îşi distruge activitatea pe o perioadă destul de mare pentru că avem miercuri, joi liber, vineri nu mai vine nimeni şi luni abia ne întoarcem de la mare acum apare şi această situaţie în care da, ok, ai copil bolnav, trebuie să stai acasă cu el, este foarte corect, este normal”, a declarat Doru Dima, vineri, la Prima News.  

El consideră că şi până acum angajatele cu copii bolnavi îşi puteau lua liber să aibă grijă de aceştia. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Este frumos să lucrezi de acasă, dar să ridice mâna o mămică ce nu şi-a dorit să se întoarcă la treabă după câteva luni după ce a născut sau după un an. Instinctul matern este fabulos, este foarte important să stea alături de copii, mai ales când sunt foarte mici pentru că atunci fac de toate. Dar, pe de altă parte, trebuie să ne gândim un pic şi la sănătatea noastră pentru că până la urmă mămicile care erau cu copii bolnavi oricum îşi luau liber, iar angajatorul care refuza acest lucru îşi pierdea acel angajat. Lucrurile arată altfel din perspectiva a ceea ce înseamnă să îţi păstrezi angajaţii într-o organizaţie”, a explicat specialistul în resurse umane. 
El a întrebat câte concedii medicale care se dau sunt reale. 
“O lege de genul ăsta vine nu să pună lucrurile pe un făgaş, ci vine să consolideze o problemă pe care o avem în sistemul medical. Să ne uităm un pic câte concedii medicale sunt date pe bune sau cum putem să verificăm concediile medicale că sunt reale. Dacă un copil strănută sau îi curg mucii, din momentul ăla nu mai venim la muncă. Iar în ţări de genul Norvegia sau Danemarca, dacă te duci să cauţi o farmacie în centru mergi cinci kilometri să dai de una şi un medicament nu îţi poţi cumpăra decât dacă ai hârtie de la medic. Încercăm să rezolvăm nişte lucruri, să fim populari, că tot se apropie alegerile în care toată lumea să voteze cu cei care dau o legislaţie pe care, din nefericire, nu o înţeleg pentru că ei nu au muncit în viaţa lor”, a transmis Doru Dima.
El crede că o astfel de lege va duce la abuzuri. 
“Sunt 100% de acord şi angajaţii mei când au copiii cu probleme stau acasă, le dau liber, au grijă de copii, ştiu cum e. Mi se întâmplă tot timpul, există această posibilitate. Faptul că acum o punem într-o lege o să ducă spre abuzuri şi o să vedeţi cât de multe abuzuri o să fie pentru că sunt joburi în care poţi să lucrezi de acasă, dar sunt joburi în care nu ai cum să faci lucrurile astea orice ai face, pentru că te trezeşti peste tine cu copilul care are nevoie să fie ţinut în braţe, să fie mângâiat, să ai grijă de el. Un copil bolnav nu mai este un copil care stă frumos într-un fotoliu şi aşteaptă să îi treacă răceala, ci are nevoie de asistenţă, are nevoie de sprijin. Nu mai poţi lucra efectiv”, a mai precizat Doru Dima.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.