Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) acuză că navigatorii români sunt obstrucţionaţi după ce Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a dispus ca aceştia să fie testaţi PCR înainte de a se urca în avionul de întoarcere către casă, la fel ca orice alt cetăţean, precizând că acest lucru a dus la îngreunarea schimburilor de echipaj. SLN menţionează că în alte ţări europene navigatorii sunt exceptaţi de la orice restricţie atunci când călătoresc în interes de serviciu.
Sindicatul Liber al Navigatorilor a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a solicitat ca navigatorii să nu fie restricţionaţi în drumul lor către nave şi nici atunci când trebuie să fie repatriaţi.
"Sindicatul Liber al Navigatorilor a cerut guvernanţilor încă de la începutul pandemiei ca navigatorii români să poată dispune în România de un centru de testare RT-PCR înaintea plecării în voiaj şi asta susţinem în continuare. SLN a cerut ca navigatorii să nu fie restricţionaţi în drumul lor către nave şi nici atunci când trebuie să fie repatriaţi. Mai mult, aceştia aveau nevoie să poată pleca la lucru către nave şi de aceea trebuiau aprobate zboruri charter special pentru navigatori şi chiar utilizarea zborurilor umanitare făcute de operatorul aerian naţional la iniţiativa MAE”, a transmis SLN.
Sursa citată a menţionat că autorităţile din România au înţeles fenomenul şi autorităţile din ţara noastră au fost în fruntea statelor care respectau rezoluţiile internaţionale.
"Cu oarecare întarziere, autorităţile din România au înţeles fenomenul şi au reacţionat, fiind o perioadă bună de timp în fruntea ţărilor care respectau rezoluţiile internaţionale ale IMO, ILO, UE, Camera Internaţională de Comerţ, ITF şi ISF cu privire la desemnarea navigatorilor ca personal cheie în transportul internaţional. S-a înţeles că navigatorii nu reprezintă o sursă de infectare, cazurile de infecţie de la nave au fost extrem de puţine şi toate din cauza contactului cu autorităţile din porturile respective, iar navele de croazieră şi-au încetat activitatea de transport al turiştilor”, a precizat Sindicatul Liber al Navigatorilor.
SLN a reamintit că a solicitat introducerea navigatorilor români în etapa lucrătorilor esenţiali pentru vaccinare, cerând un centru special pentru vaccinare, în urma discuţiilor purtate cu INSP şi alte autorităţi din domeniu.
De asmenea, Sindicatul Liber al Navigatorilor a precizat că Autoritatea Maritimă din Cipru a propus începerea la scară mondială a vaccinării cu prioritate a navigatorilor, iar în acest mod toate ţările vor ridica orice obstacol sau restricţie de liberă circulaţie.
"Navigatorii sunt obosiţi mental şi fizic după un an de pandemie şi de restricţii în condiţiile unei munci deosebit de periculoase care a ţinut şi ţine economia mondială la suprafaţă. Susţinem această iniţiativă şi vom fi aproape pentru ca acest lucru să se întample şi în România”, a explicat SLN.
Sindicatul Liber al Navigatorilor a acuzat că navigatorii români sunt obstrucţionaţi de către ţara lor, după ce Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a dispus ca aceştia să fie testaţi PCR înainte de a se urca în avion.
"Tot zilele acestea, Guvernul român prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a dispus ca navigatorii să fie testaţi RT-PCR înainte de a urca în avion la drumul de întoarcere către casă la fel ca orice alt cetăţean, lucru care a avut repercusiuni imediate. Schimburile de echipaje la unele societăţi au fost sistate, iar altele au fost foarte îngreunate. Insistenţele şi explicaţiile noastre nu au putut convinge Guvernul român că navigatorii nu sunt o sursă de infecţie, că ei sunt izolaţi pe nava lor timp de luni bune şi întreg procesul de îngreunare a schimburilor de echipaj va atârna greu în menţinerea locurilor de muncă şi aşa greu de obţinut pentru ei. Acum, navigatorii români sunt obstrucţionaţi chiar de ţara lor, cum nicio altă ţară nu a mai făcut-o. În Italia, Franţa, Olanda, Marea Britanie, Germania, Spania etc, navigatorii sunt exceptaţi de la orice restricţie atunci când călătoresc în interes de serviciu. Cum România poate face o asemenea gafă? Am crezut că nu s-a înţeles la început, apoi am explicat în detaliu, dar acum vedem că lucrurile dăunează grav menţinerii locurilor de muncă ale navigatorilor români aflaţi într-o competiţie acerbă care abia aşteaptă cea mai mică greşeală”, a precizat Sindicatul Liber al Navigatorilor.
Sursa citată a menţionat că a susţinut ca în Ministerul Transporturilor trebuie să existe un departament special pentru navigatori.
"De ce nu se înţeleg lucruri care nu costă, nu sunt periculoase, sunt sigure şi au rezultate benefice pentru toţi? Pentru că navigatorii nu au o autoritate guvernamentală care să le reprezinte cauza. SLN a susţinut mereu că în Ministerul Transporturilor ar fi trebuit să existe un Departament Special pentru Navigatori (DSN) care să fie foarte aplecat pe problemele de educaţie, de muncă, de angajare, de certificare, de formare şi apoi de promovare a unui produs care este cerut pe piaţa internaţionala şi care are beneficii incomensurabile. Ca o comparaţie, Canalul Suez aduce anual peste 4 miliarde de dolari guvernului egiptean, PIB-ul din Filipine este bazat 40% pe veniturile navigatorilor etc. România, cu această forţă de muncă calificată şi extrem de bine cotată în piaţa internaţională, cu şcoli de renume internaţional, cu un sprijin şi lobby guvernamental ar putea exploata această nişă internaţională cu beneficii pentru milioane de cetăţeni româani”, a precizat SLN.
Sindicatul Liber al Navigatorilor a menţionat, în finalul comunicatului, că va face demersuri în continuare pentru exceptarea navigatorilor de la orice restricţii şi pentru crearea unui program de vaccinare special pentru navigatori, la fel ca în cazul personalului medical sau profesori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.