Sindicatul Europol a transmis, joi seară, că, din trei candidaţi înscrişi la concursul pentru ocuparea postului de adjunct al şefului IPJ Constanţa, niciunul nu a promovat examenul. Şeful Serviciului Acţiuni Speciale a luat 4,21, şeful Biroului Control Intern 5,63, iar şeful Poliţiei Mangalia nu s-a mai prezentat.
”Astăzi, începând cu ora 14:00, la sediul IGPR a avut loc concursul pentru ocuparea funcţiei vacante de adjunct I al inspectorului şef din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în calitate de observator participând un reprezentant al Sindicatului EUROPOL. Preşedintele comisiei de concurs a fost adjunctul inspectorului general, respectiv chestorul principal de poliţie Eduard Miriţescu, unul dintre membrii acestei comisii fiind chiar şeful IPJ Constanţa, chestorul de poliţie Constantin Glugă. Este pentru prima dată când un inspector şef este desemnat ca membru al comisiei de concurs pentru ocuparea funcţiei de adjunct în cadrul inspectoratului pe care îl conduce”, a transmis, joi seară, Sindicatul Europol, într-un comunicat de presă.
Sindicaliştii susţin că unul dintre candidaţi, respectiv şeful Poliţiei Mangalia, ”cunoscut deja pentru comportamentele abuzive pe care le manifestă faţă de subordonaţii săi, nu s-a mai prezentat la concurs în timp ce ceilalţi doi candidaţi, respectiv şeful Serviciului Acţiuni Speciale şi şeful Biroului Control Intern din cadrul IPJ Constanţa care au susţinut proba interviului structurat pe subiecte profesionale, primul obţinând nota 4,21 iar cel de-al doilea 5,63”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Sindicaşiştii afirmă că subiectele abordate în cadrul examenului ”sunt indispensabile exercitării atribuţiilor de simplu poliţist, cu atât mai mult pentru cei ce doresc să ocupe funcţii de conducere în cadrul unui inspectorat judeţean de poliţie.
”În urma acestui concurs, un lucru este cert, şi anume că şeful Biroului Control Intern se va întoarce la postul său de unde va continua să cerceteze poliţişti care lucrează în teren, însă din postura celui care a luat nota 5”, au mai transmis sindicaliştii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.