Peste 20 de persoane, între care copii, dar şi o femeie însărcinată, care la sfârşitul săptămânii trecute au participat la nunţi organizate în restaurantul ”Secret garden” din Cisnădie, judeţul Sibiu, au ajuns la medic, prezentând simptome specifice toxiinfecţiei alimentare. Anchetele epidemiologice deschise de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu au indicat prezenţa stafilococului auriu în secreţiile nazale, exudat faringian şi pe un tegument la bucătarul-şef şi trei ajutoare de bucătar. Inspectorii sanitari nu au putut recolta şi probe din alimente, întrucât DSP a fost anunţată târziu despre îmbolnăviri. Reprezentanţii restaurantului au precizat că au furnizori care respectă ”cele mai înalte norme de calitate şi igienă” şi că lucrează cu personal experimentat şi corect instruit. Ei au arătat că ancheta internă a indicat ca sursă a infecţiei un colaborator care a suplinit bucătarul adjunct, precizând că în urma incidentului au fost instituite noi proceduri pentru a evita astfel de situaţii şi au fost luate măsuri pentru dezinfectarea spaţiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Reprezentanţii restaurantului ”The Secret Garden” au transmis precizări în legătură cu această situaţie, subliniind că au furnizori ”care respectă cele mai înalte norme de calitate şi igienă”.

”Cu mare părere de rău şi surprindere ne aflăm într-o situaţie în care nu am considerat că ne-am putea afla vreodată, deoarece la The Secret Garden calitatea serviciilor noastre, cât şi siguranţa şi sănătatea oaspeţilor noştri, reprezintă o prioritate absolută. Suntem deosebit de afectaţi şi ştim că scuzele noastre nu sunt suficiente pentru a ameliora neplăcerile cauzate celor afectaţi. Întotdeauna am colaborat cu furnizori de materie primă autorizaţi, care respectă cele mai înalte norme de calitate şi igienă, precum Metro sau Miramax. De asemenea, am fost şi suntem constant preocupaţi de prospeţimea şi calitatea preparatelor noastre, precum şi de disciplina cu care se aplică procedurile de igienă personală, igiena spaţiilor de preparare a mâncării şi a spaţiilor anexe. Lucrăm cu personal experimentat şi corect instruit, cărora le punem la dispoziţie echipamente şi substanţe performante de la producători cu renume mondial, precum Ecolab”, au arătat aceştia.
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
 
Ei au subliniat că sunt repectate normele impuse de lege şi ”norme interne suplimentare”.
 
”Din aceste motive, surprinderea ne-a fost maximă când ne-am văzut confruntaţi cu reclamaţii privitoare la preparatele noastre, excluzând din primul moment varianta ca ingredientele folosite, cât şi modul de preparare a mâncării, să fi fost deficitar. Respectăm toate normele care sunt impuse de lege, cât şi alte norme interne suplimentare, care au menirea de a asigura prestarea serviciilor la cele mai înalte standarde. Şi am reuşit să facem asta la zeci de mii de meniuri servite până în acest moment, mulţumind prin calitatea serviciilor noastre, sute de miri, părinţi sau companii, care au apelat la noi pentru organizarea evenimentelor”, au afirmat reprezentanţii localului.
 
Aceştia au adăugat că starea de sănătate a personalului este monitorizată, iar în urma anchetei interne au identificat ca sursă a infecţiei un colaborator.
 
”În urma anchetei specialiştilor DSP, am putut să identificăm cauza problemelor ca fiind stafilococul auriu, care s-a strecurat în unele preparate prin intermediul unei părţi a personalului nostru. Această concluzie ne-a intrigat, deoarece monitorizăm atent starea de sănătate a personalului în permanenţă, tocmai pentru a evita astfel de situaţii, mai ales în contextul actual, caracterizat de infecţii gastroenterologice şi a noii forme de COVID, care cauzează astfel de simptome. În urma anchetei noastre interne, am putut să identificăm ca sursă a infecţiei un colaborator care a suplinit bucătarul adjunct, care a fost operat de apendicită chiar în săptămâna respectivă. În ciuda faptului că bucătarul şef a chestionat colaboratorul cu privire la starea de sănătate, acesta a omis să spună că a suferit de simptome gastrointestinale cu scurt timp în urmă şi s-a automedicat, spunând doar că la data respectivă este sănătos, el constituind astfel poarta de intrare a stafilococului auriu în locaţia noastră”, au precizat reprezentanţii restaurantului.
 
Ei au subliniat că, în urma incidentului, au fost introduse noi proceduri pentru a fi evitate astfel de situaţii şi au fost luate măsuri de dezinfecţie.
 
”Ca urmare a acestui episod absolut nefericit, pentru care ne asumăm toată responsabilitatea, am instaurat noi proceduri menite să evite pe viitor asemenea situaţii şi suntem cu atât mai încrezători că vom putea asigura în continuare calitatea serviciilor cu care ne-am obişnuit clienţii şi invitaţii. Privitor la starea de fapt, am sterilizat toate suprafeţele de contact în zona de preparare a mâncării în trei rânduri, prin agenţi biocizi, mai întâi prin aplicare directă, apoi prin atomizator, cât şi prin noua tehnologie de nebulizare, care a fost folosită în întreaga locaţie pentru a distruge orice forme de eventuale bacterii rămase, şi suntem pe deplin încredinţaţi că orice urmă a contaminării a fost eliminată. În acest scop, am colaborat cu firme de specialitate în astfel de proceduri, care au efectuat şi testele de rigoare pentru a confirma că spaţiile tratate sunt complet sterile. În urma acestui eveniment total nefericit, rămânem cu gustul amar că un astfel de episod a fost posibil în locaţia noastră, dar suntem absolut convinşi că noile măsuri implementate vor elimina riscul repetării unui astfel de incident în locaţia noastră şi dorim să asigurăm pe această cale mirii şi invitaţii lor că serviciile noastre vor depăşi calitatea care i-a convins să ne aleagă în primul rând”, a conchis reprezentanţii localului.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Autorităţile de sănătate publică din Sibiu au deschis anchete epidemiologice după ce, trei zile la rând, la finalul săptămânii trecute, persoane care au participat la nunţi organizate în localul ”Secret garden” din Cisnădie au prezentat simptome care au ridicat suspiciunea de toxiinfecţie alimentară.

Vinerea trecută, din totalul de 119 participanţi la evenimentul organizat în acest local au prezentat simptome 13 adulţi şi 4 copii, sâmbătă, la nunta organizată la ”Secret garden” au luat parte 324 de persoane, dintre care patru s-au îmbolnăvit, iar la nunta de duminică, din totalul de 135 de nuntaşi, 4 au prezentat simptome ale toxiinfecţiei alimentare.

Potrivit datelor furnizate, joi, de DSP Sibiu, cazurile au fost de gravitate uşoară spre medie, având o simptomatologie ce a constat în: dureri abdominale, greţuri, vărsături, scaune diareice, stare generală influenţată, subfebrilitate şi/sau febră, dureri musculare.

Din totalul celor cu simptome, trei copii dintre cei patru au fost internaţi, fiind externaţi după două zile. De asemenea, o gravidă care a participat la nunta de vineri şi care a refuzat iniţial internarea s-a prezentat la spital după circa 24 de ore, a primit îngrijirile necesare şi a fost externată a doua zi. Ceilalţi participanţi la evenimente care au prezentat simptome nu au fost internaţi.

”Au fost luate şi probe alimentare, doar de la primul eveniment, deoarece, din păcate, anunţurile au fost tardive şi s-a depăşit termenul de 48 de ore de păstrare a alimentelor pentru analize. S-au recoltat, în schimb probe de sanitaţie (suprafeţe de lucru şi ustensile – masa inox, farfurie, feliator, tocător, oale, etc.) pentru toate cele trei evenimente, probe de apă şi probe biologice de la personalul de deservire, din blocul alimentar (tegumente, exudat faringian, secreţii nazale, coproculturi). În urma controlului şi verificărilor efectuate, s-a solicitat efectuarea în regim de urgenţă a curăţeniei şi dezinfecţiei în întreaga unitate, cu dezinfecţie suplimentară la blocul alimentar, urmare rezultatelor preliminare furnizate de către laboratorul DSP, referitor la prezenţa stafilococului auriu în secreţiile nazale, exudat faringian şi pe un tegument la cele 4 persoane din bucătăria unităţii (bucătar şef şi trei ajutoare de bucătar)”, informează DSP Sibiu.

Inspectorii sanitari au dispus, cu termen imediat, scoaterea celor patru angajaţi de la bucătăria restaurantului, din procesul tehnologic de preparare a hranei din blocul alimentar, dispensarizarea lor prin medicul de familie şi reintegrarea ulterioară doar după ce analizele arată că nu mai sunt purtători ai stafilococului.

De asemenea, DSP a solicitat restaurantului efectuarea procedurilor de curăţare şi dezinfecţie a instalaţiei proprii de apă, iar până când probele de apă se vor încadra în parametrii de potabilitate, se va lua măsura asigurării cu apă potabilă din sursă autorizată, conform legii. În plus, inspectorii sanitari au impus ”efectuarea în regim de urgenţă a curăţeniei şi dezinfecţiei în întreaga unitate, cu dezinfecţie suplimentară la blocul alimentar”.

”Ancheta pentru toate aceste evenimente este încă în plină desfăşurare şi rezultatele analizelor nu sunt finalizate în totalitate. De aceea şi având în vedere faptul că această unitate nu este una cu regim de funcţionare permanent, organizând ocazional nunţi şi alte petreceri, toate măsurile recomandate trebuie urgent şi obligatoriu aplicate până la momentul desfăşurării următorului eveniment. Din acest motiv, primul recontrol al serviciului de inspecţie va avea loc în data de 23.08.2024”, precizează oficialii DSP Sibiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.