Organizaţia Salvaţi Copiii România a anunţat că din cele 16.470 de adolescente care au devenit mame în 2020, aproape 400 sunt din Bucureşti, precizând că vârsta fragedă a mamei antrenează probleme de sănătate atât pentru ea, cât şi pentru nou-născut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Dintre cele 16.470 de adolescente (cu vârsta de până la 19 ani) care au devenit mame în 2020 (potrivit datelor temporare INS), 392 sunt din Bucureşti. Vârsta fragedă a mamei antrenează probleme complexe de sănătate, atât pentru mamă, cât şi pentru nou-născut. Organizaţia Salvaţi Copiii România a accelerat în 2021 programul de susţinere a sănătăţii mamelor şi copiilor prin dotarea unităţilor medicale şi prin oferirea de servicii integrate (medicale, sociale, educaţionale) în zone defavorizate la nivel naţional. Numai în Bucureşti 6 unităţi medicale au fost dotate cu aparatură şi echipamente medicale în valoare totală de 742.398,80 de euro”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că au fost donate Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitală două ambulanţe performante şi aparatură medicală de ultimă generaţie. Totodată, Salvaţi Copiii a renovat şi modernizat integral secţia Obstetrică-Ginecologie I a Maternităţii Polizu şi a început un amplu proces de reabilitare a Blocului Operator şi a Secţiei de Terapie Intensivă ale aceleiaşi unităţi medicale, pentru care redirecţionarea de către companii a 20% din impozitul pe profit este o sursă vitală de finanţare.
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
“Sarcina în adolescenţă este una dintre cele mai actuale probleme de sănătate publică, fiind un fenomen răspândit atât la nivel global, cât şi la nivel naţional. În România 16.470 de adolescente au devenit mame în anul 2020. Judeţul Mureş se situează pe primul loc în ceea ce priveşte numărul mamelor adolescente, urmat de Dolj, Braşov şi Iaşi. Vârsta medie la naşterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani şi de 18 ani la al doilea copil. Sunt mame care, la nici 23 de ani împliniţi, nasc deja al cincilea copil”, a transmis organizaţia Salvaţi Copiii. 
Datele unei cercetări comunitare realizate de Organizaţia Salvaţi Copiii România arată că un procent covârşitor - 74% dintre gravidele sau mamele din aceste comunităţi - afirmă că principala sursă de venit a familiei este alocaţia copilului. 
Judeţele cu cele mai multe mame adolescente sunt, potrivit datelor temporare INS pentru anul 2020: Mureş – 871,  Dolj – 723, Braşov – 695,  Iaşi – 656, Bihor – 614, Bacău – 586, Constanţa – 556,  Argeş – 489,  Dâmboviţa – 480,  Sibiu – 479. 
Judeţele cu cele mai puţine mame adolescente sunt: Caraş-Severin – 220,  Brăila şi Mehedinţi – 213, Gorj – 190,  Tulcea – 175
“Multe dintre mamele adolescente din mediul rural nu au acces la servicii medicale, lucru ce se răsfrânge apoi în urmărirea medicală a nou-născutului. Mediul din care provine mama, gradul de educaţie şi veniturile familiei determină proporţional accesul la servicii medicale, şcolarizare şi perspective de integrare în societate, atât pentru tânăra mamă, cât şi pentru copilul ei. 
Una dintre marile provocări cu care se confruntă medicii este cea în care o pacientă este adusă la spital să nască, după o sarcină neurmărită medical, iar în cazul mamelor adolescente riscurile să nască prematur şi să apară complicaţii sunt mult mai ridicate”, a mai precizat Salvaţi Copiii. 
Sursa citată menţionează că principala cauză a mortalităţii infantile este prematuritatea, care înregistrează o creştere semnificativă în aproape toate ţările lumii. Copiii prematuri au mari şanse de supravieţuire şi recuperare dacă unităţile medicale în care se nasc şi sunt trataţi au la dispoziţie aparatură medicală adecvată unei intervenţii rapide.
Salvaţi Copiii a menţionat că România continuă să se menţină pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata mortalităţii la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020, conform datelor temporare INS, (6,2/1000 născuţi vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani. 
Dintre cele 199.720 de naşteri înregistrate în România în 2019, 749 provin de la fete sub 15 ani şi 17.933 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani. Statistica arată că unu din zece nou-nӑscuţi din România provine din mame adolescente. De altfel, ţara noastră contribuie cu aproape un sfert din mamele sub 18 ani (23%) din toată Uniunea Europeană.
Potrivit datelor Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor Medicilor de Familie, 53% din localităţile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienţi medici de familie. Multe fete şi femei din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţӑ şi monitorizarea adecvatӑ a sarcinii şi aşteaptă până când situaţia lor se precipitӑ sau se înrăutăţeşte. 
În ultimii 11 ani, Salvaţi Copiii România a investit peste şapte milioane de Euro în dotarea a 102 unităţi medicale din toate judeţele ţării cu 940 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea şi tratarea a peste 140.000 de copii. O parte din aceste fonduri a fost colectată prin solidaritatea companiilor care au înţeles că sprijinirea maternităţilor din România este o prioritate socială. 
“Când am demarat programul de combatere a mortalităţii infantile, ştiam că ne aşteaptă un drum lung, însă am pus bazele unui proiect ambiţios de susţinere a sănătăţii mamelor şi copiilor prin dotarea unităţilor medicale şi prin oferirea de servicii integrate (medicale, sociale, educaţionale) în zone defavorizate. Ni s-au alăturat imediat medici dedicaţi şi, treptat, susţinători şi parteneri sociali, pe care ne bazăm în continuare. Împreună am reuşit să extindem programul şi către spitalele de pediatrie. De aceea este atât de important acest mecanism de direcţionare a 20% din impozitul pe profit, pentru că înseamnă construcţie solidă”, a declarat 
Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România. 
Pentru că viaţa şi sănătatea copiilor depinde de investiţia pe care o facem în unităţile medicale, Salvaţi Copiii România lansează un apel către companiile din România de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: modernizarea şi dotarea cu echipamente performante a maternităţilor, secţiilor de neonatologie, ATI şi pediatrie din România. 
Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca contractul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei aici. Plăţile trebuie făcute până la 31 decembrie 2021.
Microîntreprinderile pot sponsoriza Organizaţia Salvaţi Copiii, potrivit legii, în limita a 20% din impozitul pe venit.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.