Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte cultelor propun ca elevii să poată alege Religia ca materie de examen la Bacalaureat, propunerea fiind considerată ”este logică şi justificată de realitate”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Propunerea BOR şi a celorlalte culte din România ca elevii să poată alege ca materie de examen la bacalaureat inclusiv Religia, materie studiată la solicitarea părinţilor/ elevului şi parte din trunchiul comun al programei şcolare este logică şi justificată de realitate. Prin dreptul garantat de Constituţie, şcolile şi liceele au chiar obligaţia de a propune, alături de alte materii opţionale, şi Religia ca materie de studiu”, a transmis, miercuri, Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR.

Potrivit acestuia, ”elevii nu sunt înscrişi împotriva voinţei lor la orele de Religie, ei/ părinţii lor trebuind să facă o solicitare oficială în acest sens”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În concluzie, Religia este o materie opţională ca oricare alta şi poate fi inclusă între materiile examenului de bacalaureat, aşa cum a şi fost în România pre-comunistă, aşa cum şi este în multe dintre ţările din UE”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al BOR.

Acesta precizează că ”materia Religie destinată examenului pentru bacalaureat ar trebui să includă preponderent acele conţinuturi care ilustrează dimensiunea culturală profundă a creştinismului, istoria sa şi a artei creştine, rolul său în istoria culturii şi civilizaţiei româneşti şi europene”.

”Religia este o materie pentru care elevii/ părinţii lor pot opta. Doar în acest sens este opţională. Făcând parte din trunchiul comun de materii, ea devine însă după momentul opţiunii materie obligatorie, ceea ce justifică posibila ei includere printre materiile de bacalaureat”, a mai precizat reprezentantul BOR.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.