Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, într-un interviu la RFI, că o creştere a infectărilor în Europa poate să devină preocupantă, dacă numărul de cazuri mai mare se cuplează şi cu un număr mai mare de spitalizări sau cazuri grave. El a susţinut că a propus o relaxare treptată a restricţiilor, ceea ce nu s-a întâmplat: "Eu am propus o renunţare etapizată la aceste restricţii. S-a considerat că nu mai este cazul. Nu este niciun fel de problemă (...). Probabil s-a bazat pe o analiză, nu ştiu să vă spun mai multe detalii, dar asta este situaţia, ne-o asumăm cu toţii".
Întrebat pe ce s-a bazat când a decis ridicarea bruscă a tuturor restricţiilor, Rafila a răspuns: "În primul rând, trebuie să clarificăm că nu Ministerul Sănătăţii a decis acest lucru, a fost o decizie a Guvernului României de a nu mai prelungi starea de alertă, iar consecinţa încetării stării de alertă a fost şi anularea acestor restricţii, care au funcţionat pe durata stării de alertă. Noi din punct de vedere profesional, medical, am continuat să recomandăm câteva lucruri pe care le considerăm esenţiale în această perioadă, când există încă transmitere comunitară a infecţiei cu noul coronavirus, chiar dacă numărul de cazuri a scăzut, observăm că totuşi câteva mii de cazuri înregistrate zilnic nu sunt puţine şi până această transmitere comunitară nu încetează, adică îmbolnăvirea poate să se întâmple oriunde, datorită prezenţei de persoane care sunt infectate, atunci, în mod evident, recomandările noastre sunt în continuare aceleaşi, respectiv utilizarea măştii în spaţiile închise şi mijloacele de transport în comun, evitarea aglomeraţiilor, igiena individuală".
El a fost întrebat dacă în Guvern a existat un acord privind ridicarea bruscă a tuturor restricţiilor.
"Eu am expus aceste argumente chiar cu o săptămână înainte de ridicarea stării de alertă şi am propus o renunţare etapizată la aceste restricţii. S-a considerat că nu mai este cazul. Nu este niciun fel de problemă, lucrurile sunt aşa cum le cunoaştem cu toţii. Mie îmi pare bine că ne-am reîntors la viaţa normală, important este să o facem cu precauţie, cu responsabilitate, încât să nu punem în vreun fel în pericol sănătatea publică şi să asistăm la o creştere a numărului de cazuri internate în spitale", a afirmat ministrul Sănătăţii.
Întrebat cine a recomandat eliminarea bruscă a tuturor restricţiilor, Rafila a replicat: "Dar nu este vorba de o recomandare a cuiva. Pur şi simplu, starea de alertă se prelungeşte lunar prin hotărârea Guvernului României şi nu a mai fost o nouă hotărâre de prelungire a stării de alertă".
"Probabil s-a bazat pe o analiză, nu ştiu să vă spun mai multe detalii, dar asta este situaţia, ne-o asumăm cu toţii şi important este să avem un mesaj către populaţie, consistent, inclusiv prin exemplul personal, cred că şi asta e foarte important pentru toţi membrii Guvernului, pentru reprezentanţii autorităţilor publice, să dea un exemplu personal de responsabilitate, să utilizeze masca în interior şi cred că putem să trecem cu bine peste această perioadă, sper ca acest trend descendent să continue şi numărul de cazuri din spitale să nu înceapă din nou să crească. Ăsta cred că trebuie să fie principalul lucru pentru care trebuie să lucrăm cu toţii. E mai puţin semnificativă acum o analiză de natură politică, cum îmi sugeraţi dvs., important este să avem un răspuns favorabil în ceea ce priveşte sănătatea publică", a continuat el.
El a adăugat că, probabil, este vorba "despre mai multe elemente".
"Unul - cred că cel mai important - a fost legat de scăderea rapidă a numărului de cazuri înregistrate în ultimele două-trei săptămâni, care a dus la această decizie şi cred că motivaţia legată de ridicarea stării de alertă a fost legată şi de faptul că ea dura deja de doi ani de zile".
Întrebat dacă se aşteaptă să crească numărul de infectări după eliminarea tuturor restricţiilor, Rafila a răspuns: "O să urmărim cu atenţie acest lucru, încă nu este suficient timp, avem doar o săptămână. Deja, în această săptămână, putem să avem primele estimări, pentru că trendul descendent a continuat, rămâne de văzut dacă acest trend va continua panta descendentă sau se va ajunge la o stabilizare. Eu sper ca prima variantă să fie cea cu care să ne confruntăm".
El a fost întrebat, de asemenea, dacă se aşteaptă să existe un val şase al pandemiei, în contextul în care în Franţa, Germania, Italia, Austria a început să crească din nou numărul de infectări, iar în China sunt din ce în ce mai multe cazuri.
"Este o situaţie cu totul diferită între China şi Europa, nu cred că e o comparaţie care stă în picioare. În China, acest val Omicron e posibil să înceapă sau să ne găsim la începutul valului Omicron în China, pentru că în Asia în general şi în China în special varianta Omicron a circulat mai puţin, de asta nu aş face astfel de comparaţii. În mod evident şi în Europa de Vest, pe măsură ce interacţiunile sociale au crescut, şi transmisibilitatea a crescut. Nu este îngrijorător, atât timp cât vedem doar o creştere a numărului de cazuri şi nu vedem o creştere a numărului de cazuri în spitale (...). Rămâne să vedem şi în Europa de Vest cum vor evolua lucrurile, pe măsură ce se apropie vara. Creşterea poate să devină preocupantă, în cazul în care numărul de cazuri mai mare se cuplează şi cu un număr mai mare de spitalizări sau cazuri grave. Dacă însă creşterea numărului de cazuri este doar rezultatul unor forme uşoare de boală, atunci ea nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică", a explicat Rafila.
Întrebat dacă un eventual val şase în Europa este un scenariu de lucru la minister acum, ministrul Sănătăţii a afirmat: "Un eventual val şase, după opinia noastră, poate fi luat în calcul sau se poate discuta doar din toamnă, mai puţin în această primăvară, credem noi, dar monitorizăm lucrurile îndeaproape, încât să vedem ce se întâmplă, dar nu putem discuta de un val şase, putem discuta cel mult de o stabilizare a numărului de cazuri din valul cinci, nu discutăm despre un val şase. Un val şase presupune o altă tulpină care circulă şi care se transmite susţinut în comunitate, iar lucrul acesta nu cred că se va întâmpla înainte de această toamnă, poate nici în toamnă nu se va întâmpla, aşa că nu cred că trebuie să îngrijorăm populaţia în mod inutil (...)".
De asemenea, Alexandru Rafila a fost întrebat despre "compromisurile politice" făcute după ce a devenit ministru, precum certificatul verde la locul de muncă, şi dacă medicul a cedat în faţa omului politic.
"Nu este niciun fel de cedare şi niciun fel de schimbare de opinie. Sigur că sunt critici din partea unor oameni care de multe ori au fost, îmi pare rău să spun acest lucru, nu intru în polemică cu nimeni, dar au fost inconsecvenţi şi incorecţi în timpul mandatului lor. Eu vreau să vă spun că în ceea ce priveşte utilizarea certificatului profesional, certificatului verde, noi chiar am făcut un act normativ care a fost dezbătut în ceea ce priveşte utilizarea acestuia. Faptul că Parlamentul României, care trebuia să-l voteze, nu l-a votat este o altă discuţie. Al doilea punct legat de această decizie pe care a luat-o Guvernul, de a nu prelungi starea de alertă, vă daţi seama că atât timp cât sunt membru al acestui Guvern, nu pot să am o opinie contrară. Noi am avut o propunere legată de ridicarea în etape a acestor restricţii. S-a preferat o altă variantă. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne facem datoria în continuare ca şi medici şi să încercăm să protejăm cât mai bine populaţia, în condiţiile care au fost decise la nivelul coaliţiei de guvernare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.