Medicii de familie se declară nemulţumiţi de nivelul finanării, dar în multe cabinete din ţară, miercuri, s-au acordat consultaţii gratuite pacienţilor, chiar dacă nu s-au eliberat reţete sau trimiteri. Sunt şi judeţe unde activitatea a decurs normal, medicii semnând actele adiţionale la contractele cu Casa Naţională de Asigurari de Sănătate. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, apreciază ca ”neprofesionistă” decizia medicilor de familie de a folosi boala şi suferinţa pacienţilor în negocieri şi afirmă că s-au luat măsuri pentru debirocratizarea sistemului şi pentru finanţarea suplimentară.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Medicii de familie din judeţul Constanţa acordă consultaţii pentru pacienţii lor, dar nu eliberează trimiteri şi reţete compensate, protestând astfel faţă de subfinanţarea asistenţei medicale, dar şi faţă de birocraţia din sistemul medical.
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie “Tomis” Constanţa, Laura Condur, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că recomandarea Asociaţiei pentru medicii de familie este de a consulta pacienţii, dar de a nu elibera acte trimiteri sau reţete compensate.
“Recomandarea Asociaţiei către medicii de familie este de a consulta pacienţii pro bono, dar de a nu da acte în contractul cu Casa de Asigurări. Astfel, pacienţii sunt văzuţi, sunt examinaţi, sunt trataţi, dar recomandarea este de a nu elibera acte în contractul cu Casa de Asigurări, trimiteri sau reţete compensate”, a afirmat Laura Condur.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Vrancea, medicul Grigore Hanţă, susţine că autorităţile ”au lăsat totul în aer, dar în final vor trebui să dea dovadă de responsabilitate” şi să înţeleagă că medicii de familie sunt plătiţi foarte prost, iar protestul este justificat.
”E totul lăsat în aer. Dumnezeu ştie ce se va întâmpla, în final, autorităţile vor trebui să dea dovadă de responsabilitate şi să şi dea seama că medicii de familie sunt foarte prost plătiţi, nu cum spun ei că suntem bine plătiţi. Finanţarea e la pământ, birocraţia cât cuprinde, e un haos total, nu avem nici posibilitatea de a ne planifica activitatea cabinetelor ca să putem facem schimbărilor fiscale care au apărut, taxelor şi impozitelor”, a declarat Hanţă.
Potrivit acestuia, miercuri, în judeţul Vrancea situaţia este incertă, dar, cel mai probabil, medicii de familie ”vor fi înţelegători cu pacienţii”.
”Neavând actele adiţionale semnate nu putem utiliza imprimatele Casei, reţete, trimiteri, etc. însă, colegii mei vor deschide cel mai probabil cabinetele şi vor fi lângă pacienţi, unii vor da reţele pe proprie răspundere riscând să le plătească din propriul buzunar, alţii nu vor da”, a mai declarat Grigore Hanţă.
Şi la Galaţi medicii de familie au deschis cabinetele şi au consultat pacienţii, dar nu au eliberat documente medicale.
"Deşi suntem în protest, medicii de familie sunt la cabinete, dar fără să se elibereze reţete decontate de Casa de Sănătate sau trimiteri pentru că nu mai avem contract de la 1 ianuarie. Cât va dura protestul nu pot să spun...Pacienţii noştri ştiu despre acest protest, dar noi am eliberat la sfârşitul anului trecut reţete pentru cei cronici pentru 2-3 luni, la fel şi trimiteri care au solicitat, astfel încât să nu fie afectaţi pacienţii. Eu de dimineaţă am făcut consultaţii fără să cer bani pacienţilor. Sunt pacienţii noştri. Majoritatea medicilor au procedat astfel, dar, sigur, fiecare poate face ce vrea pentru că suntem entităţi private", a declarat preşedintele Asociaţiei Patronale a Medicilor de Familie din Galaţi, Dumitru Mărăşescu.
Pacienţii care nu au şi-au luat reţetele compensate din timp sunt nemulţumiţi de această situaţie.
O pensionară a spus că nu i se pare normal să nu beneficize de o reţetă compensată, în condiţiile în care tratamentul o costă 500 de lei.
"Nimic nu e bine ce se face în ţara aceasta, pentru pensionari în special, pentru oamenii bolnavi. Am o pensie de 900 de lei şi trebuie să dam 500 de lei pentru tratament. E normal? Eu am venit pentru reţetă, dar nu se poate da nici reţetă", a spus femeia.
Medicii de familie reclamă, în principal, subfinaţarea sistemului de sănătate şi birocraţia.
"Ce e tragic e că pacienţii sunt plimbaţi ca o minge de ping-pong din cauza birocraţiei acesteia excesive, între noi şi policlinici, între noi şi spitale şi nu au nicio vină săracii pentru un banal medicament. Nouă practic medicilor de familie ni s-a pus pumnul în gura a ne profesa meseria. Nu avem dreptul să eliberăm anumite medicamente şi cred că suntem singura ţară din lume. În Suedia până şi morfină eliberează medicul de familie", a mai spus Dumitru Mărăşescu.
Pe de altă parte, potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi, din cei 233 de medici de familie din Galaţi care aveau încheiat contracte cu Casa până la sfârşitul anului trecut, până în prezent au semnat noile contracre 67 de medici de familie.
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Buzău, Angela Mazdrag, a declarat pentru News.ro că medicii de familie din judeţ vor lucra normal până la 1 aprilie, în baza unor acte adiţionale, însă, dacă până la această dată guvernanţii nu le vor asculta păsurile, vor lua şi ei măsuri, asemenea colegilor din ţară.
Potrivit CJAS Buzău, la nivelul judeţului, 192 de furnizori de servicii medicale în asistenţă medicală primară din totalul de 195 au semnat actele de prelungire a contractelor în data de 29 decembrie 2017. Ceilalţi trei furnizori, din motive personale au fost în imposibilitatea de a semna, exprimându-şi clar voinţa de continuare a relaţiei contractuale.
”În ceea ce priveşte ceilalţi furnizori de servicii medicale, medici specialişti în ambulatoriu, medici stomatologi, unităţi sanitare cu paturi, farmacii, laboratoare, furnizori de îngrijiri medicale la domiciliu, furnizori de dispozitive, în totalitate au semnat actele adiţionale de prelungire a relaţiei contractuale cu CJAS Buzău. astfel, la nivelul judeţului Buzău, activitatea de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale nu este afectată, decurgând în limitele legale normale”, au transmis reprezentanţii CJAS Buzău.
Majoritatea medicilor de familie din judeţul Galaţi nu mai eliberează reţete compensate şi trimiteri, însă oferă în mod gratuit consultaţii propriilor pacienţi, în condiţiile în care cei mai mulţi medici au refuzat să mai semneze contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, reclamând birocraţia şi subfinanţarea sistemului de sănătate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.