Meteorologii au transmis, luni, prognoa pentru următoarele două săptpmâni şi anunţă vreme caldă, caniculară pe alocuri, în prima parte a intervalului. Ulterior, temperaturile vor mai scădea. Sunt anunţate precipitaţii puţine în unele regiuni, dar şi posibilitatea aparţiei furtunilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În Banat, în primele 3 zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, local caniculară în zona de câmpie, cu o medie a temperaturilor maxime de 33...34 de grade. Regimul termic se va pondera la mijlocul săptămânii, astfel că temperaturile maxime vor fi în medie de 31...32 de grade, însă în perioada 15 – 19 august sunt estimate valori mai ridicate, în jurul a 34 de grade, iar ulterior tendinţa va fi de scădere uşoară. Valorile minime vor fi de 17...19 grade la începutul perioadei, vor scădea la 15 grade în 13 şi 14 august, apoi nu vor avea variaţii semnificative şi vor oscila, în general, în ecartul 16...18 grade.

Regimul pluviometric se va menţine deficitar pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru averse, va fi mai ridicată după 19 august.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

În Crişana, în primele 3 zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 31...32 de grade, apoi se va produce o scădere uşoară, iar la mijlocul săptămânii, vor fi valori de 29...30 de grade. În perioada 15 – 19 august sunt estimate valori mai ridicate, ce vor caracteriza o vreme călduroasă, local caniculară, ce vor ajunge la o medie regională de 33...34 de grade, iar după acest interval tendinţa va fi de scădere uşoară spre maxime de 31 de grade. Valorile minime vor fi de 17...19 grade la începutul perioadei, vor scădea la 15 grade în 13 şi 14 august, apoi nu vor avea variaţii semnificative şi vor oscila, în general, în ecartul 16...18 grade.

Regimul pluviometric se va menţine deficitar pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză. Pe arii restrânse se vor semnala averse în a doua săptămână de prognoză, dar cu o probabilitate mai ridicată după 19 august.

De aseenea, în Transilvania, vremea va fi în general călduroasă în primele 3 zilei ale intervalului, când media regională a temperaturilor maxime se va situa peste 30 de grade, apoi la mijlocul săptămânii se va răcori uşor spre valori în medie de 28 de grade. Şi în această regiune în perioada 15 – 19 august sunt prognozate maxime ce vor ajunge, în general, la 31...32 de grade, iar apoi la începutul ultimei decade de august, tendinţa va fi de scădere uşoară. Minimele termice nu vor avea variaţii semnificative, acestea urmând a se încadra într-un ecart mediu de 12...15 grade.

Se vor semnala ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, însă probabilitatea ca astfel de fenomene să fie pe arii mai extinse va fi mai ridicată după 19 august.

În Maramureş, temperaturile maxime nu vor avea variaţii semnificative pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, media aceastora urmând a fi de 28...30 de grade. Valori mai ridicate vor fi posibile în perioada 16 – 19 august, când vremea va fi, în general, călduroasă. Valorile minime vor fi în jur de 16 grade la începutul perioadei, vor scădea la 12...13 grade în 13 şi 14 august, apoi se va reveni la o medie regională de 15...16 grade.

Averse locale şi descărcări electrice se vor semnala în primele zilei ale intervalului, dar cu o probabilitate destul de ridicată şi după 16 august.

În prima zi a intervalului, în Moldova, vremea va fi călduroasă, cu maxime, în medie, de 32...33 de grade, apoi până în 14 august, vremea se va răcori uşor, iar media regională a maximelor se va situa între 27 şi 30 de grade. O nouă încălzire este estimată pentru perioada 15 – 19 august, când vremea va fi din nou călduroasă în mare parte a regiunii, cu maxime, în medie de 30...31 de grade. Valorile minime vor fi de 17...19 grade la începutul perioadei, dar vor scădea spre 14 grade în 13 şi 14 august, apoi se vor situa în jurul valorii de 16 grade.

Averse locale se vor semnala în perioada 9 - 12 august şi cu o probabilitate destul de ridicată şi după 16 august.

În primele 4 zile ale intervalului, în Dobrogea, vremea va fi călduroasă, cu temperaturi maxime, în medie de 30...32 de grade şi minime peste 20...21 de grade. Pentru perioada 13 – 22 august sunt prognozate valori, în general, de 28...29 de grade, mai ridicate în partea continentală a regiunii şi minime ce vor fi, în medie, de 18...20 de grade.

Regimul pluviometric va fi deficitar în mare parte a intervalului celor două săptămâni. Pe  arii restrânse se vor semnala averse şi descărcări electrice în 9 şi 12 august, iar cu o  probabilitate în creştere şi după 17 august.

În Muntenia, în prima zi a intervalului vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a temperaturilor maxime de 36 de grade. În zilele de 10, 11 şi 12 august, canicula va mai persista în special în sud-vestul şi sudul regiunii, astfel că media temperaturilor maxime va mai scădea uşor, la valori de 33...34 de grade, iar pentru această perioadă sunt prognozate minime de 18...20 de grade. Regimul termic se va pondera la mijlocul săptămânii, astfel că temperaturile maxime vor fi în medie de 30...31 de grade, însă mai ales în perioada 16 – 19 august sunt estimate valori mai ridicate, în jurul a 34 de grade. Valorile minime ale temperaturiiestimate pentru această perioadă nu vor avea variaţii semnificative şi vor fi, în medie, de 16...18 grade.

Pe perioada celor două săptămâni, regimul pluviometric va fi în general deficitar, ploi pe arii restrânse fiind posibile îndeosebi în zilele de 10 şi 12 august, iar cu o probabilitate în creştere şi după 17 august.

Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, în Oltenia,  vremea va fi călduroasă, caniculară în perioada 9 – 12 august în cea mai mare parte a regiunii, dar şi în intervalul 16 – 19 august, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 34...36 de grade. În 13 şi 14 august sunt posibile temperaturi maxime mai scăzute, spre o medie de 30...31 de grade. Mediat regional, minimele nocturne nu vor avea variaţii semnificative şi vor fi de 17...19 de grade, cu cele mai mari valori la câmpie unde vor fi şi peste 20 de grade.

Regimul pluviometric se va menţine deficitar pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru averse, va fi în creştere după 19 august.

La munte, vremea va fi caldă cu o medie a valorilor maxime pentru întreg spaţiul montan de 20...23 de grade şi minime, în general, între 11 şi 14 grade. Valori uşor mai scăzute sunt posibile în 13 şi 14 august, când prognoza indică maxime, în medie de 18...19 grade şi minime în jur de 9 grade.

Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată pe parcursul intervalului, însă ploile se vor semnala pe alocuri, în general, în timpul după-amiezelor.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.