Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care modifică ordonanţa de urgenţă 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Iniţiativa legislativă stabileşte că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate mai mult de 10 persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit expunerii de motive, proiectul vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor de evidenţa persoanelor, a calităţii datelor înregistrate în registrul de evidenţă a persoanelor şi pentru crearea de facilităţi cetăţenilor români la obţinerea actelor de identitate.

„Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Limita nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv”, arată proiectul de lege.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Nerespectarea prevederii menţionate este sancţionată cu amendă între 75 şi 150 lei.

De asemenea, „persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ-teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul”.

În plus, „de la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se soluţionează de către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor, indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţa persoanelor fizice”.

Persoanele care găzduiesc alte persoane care nu au înscrise în actul de identitate adresa la care locuiesc efectiv, după trecerea termenelor prevăzute, vor avea obligaţia de a se prezenta împreună cu acestea la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, în vederea exprimării consimţământului de primire în spaţiu, cu excepţia cazurilor în care persoanele locuiesc în interesul serviciului sau în scop turistic, conform propunerii legislative adoptate miercuri de către deputaţi.

În textul în vigoare, această obligaţie este stabilită în cazul în care persoanele găzduiesc alte persoane, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile.

Totodată, „persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate vor fi obligate ca, în termen de 15 zile de la mutare, să solicite la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei şi să ceară înscrierea în cartea de imobil”.

În textul actual al legii, persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sunt obligate doar să ceară în acest termen înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.