De 20 de ani nu există voinţă politică pentru Legea malpraxisului, în ceea ce priveşte dreptul medicului de a exercita profesia într-un cadru reglementat, iar presiunea pe medici este inacceptabilă şi greu de suportat, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), dr. Gheorghe Borcean.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Problema este că nu există voinţă politică pentru impunerea unui cadru legal care să reglementeze definitiv şi tranşant această chestiune. Medicii practică o medicină defensivă. În ultima vreme a crescut presiunea pe medici, a crescut numărul cauzelor civile, penale, disciplinare. Asta este problema. Noi am făcut tot ceea ce trebuie. CMR are câteva proiecte privind Legea malpraxisului care zac în cine ştie ce sertar. Nu există voinţă politică de 20 de ani, în chestiunea aceasta, în ceea ce priveşte dreptul medicului de a exercita profesia într-un cadru reglementat. Nu s-a finalizat nici până azi acest document. Presiunea pe medici este inacceptabilă şi greu de suportat", a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, răspunzând unei întrebări privind stadiul legii malpraxisului. 

De aceea, Colegiul Medicilor din România salută ideea Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti de a face un sondaj privind asigurările de malpraxis, care înseamnă un nou semnal de alarmă în această problemă, a mai spus Borcean, 

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

"Legea malpraxisul are următoarele atribuţii: să ofere cetăţenilor o garanţie că sunt despăgubiţi pentru eventuale prejudicii  petrecute în timpul actului medical; să arate că statul român doreşte să  ofere cetăţenilor garanţia că veghează cineva pentru ca ei să fie despăgubiţi pentru evantuale prejudicii aduse în activitatea sanitară, şi este în interesul corpului medical de a nu se afla mereu frustrat şi ameninţat de posibilitatea unor cereri de despăgubire care să vină împotriva lor direct şi nu prin intermediul asigurătorului de malpraxis", a adăugat preşedintele Colegiului Medicilor din România.

El a mai spus că actuala legislaţie este atât în defavoarea medicilor, cât şi a pacienţilor, care sunt nevoiţi să aştepte ani de zile eventuale despăgubiri.

"În mai multe din formele depuse de noi din 2006 am introdus o modalitate de amiabilizare (negociere) între pacient, respectiv familia lui  şi asigurătorul de malpraxis al medicului. Niciuna dintre variante nu a fost acceptată tocmai pentru această posibilitate de amiabilizare, în care se crea posibilitatea ca asigurătorul de malpraxis să plătească înaintea procedurii şi să stingă astfel procedura. De aceea, actuala legislaţie de malpraxis trebuie să fie schimbată pentru că este atât în defavoarea pacientului, cât şi a medicului. A pacientului, pentru că aşteaptă ani de zile, mă refer la cei care au dreptate, pentru că nu se poate să existe o profesie în care totul să fie perfect, oricine greşeşte. Consiliul Europei  recomandă:  «protejaţi pacientul, nu blamaţi medicul, acoperiţi prejudiciul", a precizat Borcean.

Preşedintele CMR a amintit că despăgubirile în caz de malpraxis se pot da numai în urma unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă într-o instanţă civilă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.