Poliţia Capitalei a fost sesizată, vineri, cu privire la dispariţia unei minore în vârstă de 14 ani care, în aceeaşi zi, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 şi nu a mai revenit până în prezent.
Conform comunicatului de presă al Poliţiei Capitalei, minora dispărută se numeşte Mara Andreea Georgescu , este în vârstă de 14 ani şi are următoarele semnalmente: înălţime: 1,70 m, greutate 52 kg, ochi căprui, ten măsliniu, faţă ovală.
La data dispariţiei purta: trening gri, bluză bej, ghete albe
Poliţiştii au demarat procedurile de depistare a persoanei în cauză, aceasta fiind dată în urmărire la nivel naţional.
Cei care au văzut-o sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112, mai spune sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.