Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a semnat, joi, un contract de finanţare în valoare de 34,4 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiţii, o primă tranşă din împrumutul total de 300 de milioane de euro care va susţine modernizarea infrastructurii Capitalei. El precizează căm prin aceste fonduri, vor continua lucrările de reabilitare a reţelei de termoficare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”34,4 milioane de euro pentru modernizarea sistemului de termoficare din Bucureşti. Astăzi am semnat un contract de finanţare în valoare de 34,4 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiţii, o primă tranşă din împrumutul total de 300 de milioane de euro care va susţine modernizarea infrastructurii Capitalei. Aceste fonduri vor fi direcţionate către proiecte esenţiale pentru Bucureşti: reabilitarea reţelei de termoficare, îmbunătăţirea mobilităţii urbane şi modernizarea transportului public”, scrie primarul Capitalei într-o postare

. Nicuşor Dan arată că, într-un context economic dificil, în care resursele de la bugetul de stat sunt limitate, această finanţare reprezintă un pas important pentru a continua investiţiile în infrastructura oraşului.

”Prin aceste fonduri, vom continua lucrările de reabilitare a reţelei de termoficare, cu obiective clare: îmbunătăţirea serviciilor de furnizare a căldurii şi apei calde pentru toţi bucureştenii, reducerea pierderilor de agent termic din reţea, pentru a face sistemul mai eficient şi mai sustenabil”, subliniază Nicuşor Dan.

Primarul mai afirmă că această semnătură nu este doar un semnal al angajamentului Primăriei de a atrage fonduri externe, dar şi un pas concret spre un Bucureşti mai modern, mai verde şi mai pregătit pentru viitor.

”Continuăm să construim un oraş mai bun pentru toţi!”, spune Nicuşor Dan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.