Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că îşi menţine părerea conform căreia 80 la sută dintre managerii unităţilor sanitare "nu corespund”, el acuzând politizarea conducerilor în spitale şi Direcţiile de Sănătate Publică. În acest context, Nelu Tătaru îşi exprimă speranţa că în următoarele opt sau zece luni Guvernul va putea propune Parlamentului o nouă lege a Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Dacă repetam de multe ori, în primele luni de pandemie, că 80% din managementele spitalelor nu corespund, menţin aceeaşi opinie şi o adaptez şi Bucureştiului. Cred că o pandemie, un moment destul de greu medical vorbind, ar trebui să ne schimbe şi o optică”, a declarat Nelu Tătaru, marţi seară, în cadrul unei dezbateri organizate alături de candidaţii PNL la primăriile de sectoare, pe teme din domeniul sănătăţii.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat ce poate face Guvernul pentru unităţile sanitare aflate în administrarea autorităţilor locale, ministrul Sănătăţi a spus că Guvernul poate schimba legea. 
 
"Speranţa este ca în 8-10 luni să putem prezenta Parlamentului o lege a reformei în sănătate. Aţi putut vedea că orice lege am încercat să trimitem în Parlament a ieşit modificată şi contestată tot de cei care au modificat-o”, a afirmat Nelu Tătaru.
 
El a acuzat ceea ce a numit "excesiva politizare a acestor unităţi medicale”, despre care a susţinut că "a dus la scăderea calităţii actului medical”, dar şi faptul că politizarea Direcţiilor de Sănătate Publică a dus la "o demotivare şi o scădere a atribuţiilor”.
 
"Am văzut o reticenţă la tot ce a însemnat acreditarea spitalelor şi în acelaşi timp am văzut distanţare între management şi corpul medical. Cred că legislaţia este cea care va aduce un suflu nou, o legislaţie care să arate că am ars o etapă şi suntem la altă etapă. Păstrarea unei coordonări la nivelul Ministerului asupra unităţilor medicale rămâne esenţială”, a adăugat ministrul.
 
El a spus că trebuie pus accent şi pe dezvoltarea medicinei primare.
 
"Cred că remunerarea medicinei primare ar trebui să se facă în mod diferit având în vedere că acele contracte cadru care s-au semnat şi se semnează în continuare au anumite deficienţe. Atenţia asupra medicinei primare trebuie să crească şi să reprezinte cheia de boltă: prevenirea înaintea tratamentului”, a mai afirmat Nelu Tătaru.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.