Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă miercuri, legat de protestul “spontan” al transportatorilor la care s-au alăturat şi câţiva fermieri, că până în acest moment, la ministerul Agriculturii nu a primit nicio revendicare, pentru că nicio asociaţie nu îşi asumă acest protest. Ministrul spune că a stabilit deja o întâlnire cu toate asociaţiile şi federaţiile, săptămâna viitoare, pentru a le prezenta programele pe care le-au pregătit pentru acest an şi îi asigură pe toţi fermierii că subvenţiile se acordă la timp iar subvenţia la motorină se va acorda în continuare la valoarea maximă posibilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Legat de protestul “spontan” al transportatorilor la care s-au alăturat şi câţiva fermieri, până în acest moment, la ministerul Agriculturii nu am primit nicio revendicare, pentru că nicio asociaţie nu îşi asumă acest protest. Din informaţiile apărute în spaţiul public, am văzut că problemele pe care le reclamă au legătură cu RCA şi cu permisele de conducere. Chiar dacă acestea nu ţin de Ministerul Agriculturii, voi face tot ce pot pentru a-i sprijini să găsim împreună o rezolvare”, transmite ministrul Agriculturii.
 
Florin Barbu anunţă că a stabilit deja o întâlnire cu toate asociaţiile şi federaţiile, săptămâna viitoare, pentru a le prezenta programele pe care le-au pregătit pentru acest an.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
”Vom putea vorbi, aşa cum facem mereu, la aceste întâlniri, despre problemele pe care le întâmpină şi sunt sigur că vom găsi, ca de fiecare dată, rezolvare. Aceste întâlniri le aveam programate înainte să apară acest protest. Îi asigur pe toţi fermierii că subvenţiile se acordă la timp! Subvenţia la motorină se va acorda în continuare la valoarea maximă posibilă”, spune Barbu.
 
Ministrul menţionează că are un buget bun, în acest an şi există fonduri prevăzute pentru toate sectoarele şi vor continua să sprijine producţia românească.
 
”Este început de an electoral şi acest protest spontan este masiv distribuit pe reţelele sociale de un partid politic. Nimeni nu are dreptul să folosească fermierii, munca lor şi agricultura românească pentru a încerca să câştige capital de imagine sau un procent în plus în sondaje. Să nu uităm că aceste partide politice nu au avut nicio soluţie pentru agricultura românească în ultimii 4 ani Ca întotdeauna, uşa ministerului Agriculturii este deschisă oricând pentru fermieri, pentru că eu sunt acolo pentru a le rezolva problemele şi a-i sprijini! Îi asigur pe toţi că anul 2024 o să fie un an agricol bun atât pentru România, cât şi pentru fermierii români!”, spune ministrul Barbu. 

Transportatori din toată ţara participă, miercuri, la o acţiune de protest, coloane de camioane formându-se pe mai multe tronsoane rutiere, în zona Bucureştiului, dar şi în Cluj şi Buzău. Din unele judeţe, angajaţii operatorilor din transport au pornit către Capitală. Transportatorii sunt nemulţumiţi de tarifele poliţelor obligatorii de răspundere civilă şi cer mai multe modificări legislative, inclusiv adoptarea unei legi anti-dumping.

”Astăzi este un protest şi al fermierilor, şi al transportatorilor, iar revendicările sunt, în mare parte comune. Legat de transportatori este valoarea RCA care în unele condiţii este mai mare valoarea poliţei decât valoarea maşinii, dar şi situaţia din România legată de creşterea accizei la motorină de la 1 ianuarie şi de abuzurile autorităţilor în general. Legat de agricultură, preţurile scăzute la cereale generat şi de importurile din Ucraina, echivalarea categoriei B cu categoria TR pentru utilajele agricole, înregistrarea la primărie a utilajelor agricole doar cu factura pentru că este aproape imposibil să mergi să faci carte de identitate unui utilaj agricol de 30-40 de ani, lipsa subvenţiilor din conturi cu diferite tertipuri de gen controale, monitorizare, nefuncţionarea sistemelor de la APIA şi de la ministere, legea forţei majore neimplementată pentru a-i putea susţine pe cei care au probleme pentru că după doi ani de secetă cei din agricultură au aşa de mari probleme încât chiar nu îşi pot susţine cheltuielile, lipsa Legii arendei, lipsa responsabilităţii angajaţilor statului faţă de greşelile pe care le fac şi abuzurile instituţiilor statului care atunci când vin în controale ne dau impresia că deja suntem arestaţi sau condamnaţi. Nu este normal ca atunci când vii în control să nu dai un proces verbal de constatare şi să dai un termen de remediere a problemelor, că aşa e simplu: vii şi aplici amenda şi l-ai terminat pe omul ăla. Vom protesta până ne rezolvăm problemele pe care le avem pentru că de 30 de ani suntem minţiţi, jefuiţi şi nu rezolvăm niciodată problemele. Faptul că în ultimii ani cei care au guvernat România şi au adus ţara în stadiul ăsta cu acest deficit financiar nu înseamnă că noi trebuie să suportăm. Au greşit, să plătească! Noi am muncit, ne-am plătit dările şi în stilul ăsta nu se poate continua”, a afirmat Georgian Calotă, reprezentant al unei asociaţii agricole din judeţul Buzău.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.