Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar) va prezenta în 27 martie în plenul Parlamentului European rezultatele unuia dintre cele mai mari proiecte de cercetare coordonate de o instituţie românească - DOORS (Developing Optimal and Open Research Support for the Black Sea). DOORS este unul dintre cele mai mari proiecte de cercetare şi inovare coordonate vreodată de o instituţie românească şi a fost finanţat prin programul Horizon 2020. Proiectul a avut un buget de 9 milioane de euro şi a fost derulat de un consorţiu de 35 de parteneri, printre care se numără universităţi, institute de cercetare şi companii din 16 ţări, inclusiv Consorţiile Europene de Infrastructuri de Cercetare (ERICs) relevante.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prezentarea acestui proiect va avea loc în cadrul unui eveniment susţinut de către domnii europarlamentari Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi al domnului europarlamentar Ştefan Muşoiu, membru al Comisiilor Europarlamentare de Transport  şi va beneficia de prezenţa Charlinei Vitcheva - Director General al Direcţiei Generale pentru Afaceri Maritime şi Pescuit, precum şi a mai multor şefi de unitate din direcţiile generale de Cercetare – Inovare, Afaceri Maritime şi cea pentru Reţele de Comunicare, Conţinut şi Tehnologie.

Vor prezenta rezultatele proiectului DOORS şi ce înseamnă acesta pentru mai bună cunoaştere a Mării Negre mai mulţi membri ai consorţiului din  Bulgaria, Grecia, Turcia, Irlanda şi Marea Britanie. Îşi vor prezenta experienţele personale şi ce au avut de învăţat din proiectul DOORS studenţi, doctoranzi şi tineri cercetători din statele riverane Mării Negre, dar şi reprezentanţi ai firmelor high tech specializate în domeniul marin.

Partea finală a evenimentului este dedicată unei serii de prezentări care privesc viitorul cercetării la Marea Neagră şi care sunt căile de urmat în viitor. Vorbitorii sunt reprezentanţi, şefi de unitate ai direcţiilor generale relevante ale Comisiei Europene precum şi ale altor iniţiative ale Uniunii Europene.

După aproape patru ani de implementare, în ciuda provocărilor majore precum pandemia COVID-19 şi războiul din Ucraina, proiectul DOORS se apropie de finalizare, reuşind să îşi atingă şi chiar să îşi depăşească obiectivele. Rezultatele obţinute au consolidat semnificativ integrarea Mării Negre în comunitatea internaţională de cercetare. Vom expune în plenul Parlamentului European cunoştinţele extinse generate de această cercetare, în contextul eforturilor europene desfăşurate de peste un deceniu pentru sprijinirea dezvoltării durabile în regiunea Mării Negre. Proiectul DOORS a contribuit semnificativ la implementarea Agendei Strategice de Cercetare şi Inovare pentru Marea Neagră. De asemenea, vom prezenta şi paşii importanţi făcuţi în direcţia unei mai bune înţelegeri a Mării Negre şi a modului în care poate fi utilizată în mod sustenabil în viitor”, a declarat prof. Adrian Stănică, Director General al GeoEcoMar şi Coordonator General al Proiectului H2020 DOORS.

Trei piloni de dezvoltare a Mării Negre

Proiectul DOORS este structurat în jurul a trei piloni de dezvoltare esenţiali. Primul vizează crearea unui portal centralizat de acces la date ştiinţifice despre procesele Mării Negre. Acest sistem integrat, denumit „Sistemul de Sisteme”, permite accesul liber oricăror persoane interesate la informaţii esenţiale privind procesele care se petrec în Marea Neagră. Utilizatorii au astfel la dispoziţie informaţii obţinute în numeroase moduri, de la măsurători in situ, date satelitare şi modele numerice hidrodinamice complexe. Campaniile ştiinţifice desfăşurate la bordul navei de cercetare „Mare Nigrum” (cea mai mare navă de cercetare operaţională din Marea Neagră, sub pavilion românesc) au adus o serie de premiere ştiinţifice pentru bazinul Mării Negre şi au contribuit la aprofundarea cunoştinţelor despre procesele sale.

În al doilea rând, DOORS are ca scop crearea unui Accelerator al Economiei Albastre, destinat sprijinirii iniţiativelor sustenabile care valorifică serviciile ecosistemice ale Mării Negre într-un mod responsabil. Acest pilon a avut ca scop dezvoltarea competenţelor şi a planurilor de sprijin pentru creşterea economică durabilă în regiune, formând viitoarea generaţie de antreprenori care vor exploata resursele Mării Negre în limite sustenabile.Aceste idei au fost puse în practică prin numeroase activităţi - de la cursuri de instruire pentru firmele mici şi start-up-urile interesate de dezvoltarea Economiei Albastre la Marea Neagră la evaluări ale serviciilor ecosistemelor marine care  au potenţial mare de dezvoltare şi la crearea unui grup de iniţiativă care urmăreşte susţinerea ideilor de afaceri inovative şi sustenabile de către investitori privaţi.
 

Al treilea pilon este cel de educaţie şi dezvoltare de capacităţi pentru viitoarele generaţii de utilizatori de date ştiinţifice, beneficiind atât comunităţile locale, cât şi mediul înconjurător al Mării Negre. De la formarea noilor cercetători la exerciţii de învăţare reciprocă şi planuri educaţionale pe termen lung, dar şi la pregătirea unui program de Master dedicat Mării Negre şi lansarea unui eveniment ERASMUS+, DOORS a sprijinit consolidarea capacităţilor în regiune. Totodatǎ, au fost lansate programe de alfabetizare oceanică în ţările riverane Mării Negre, precum şi iniţiative dedicate ştiinţei cetăţeneşti.

Paşii de urmat în viitor

În cadrul evenimentului va fi reprezentat şi nivelul actual de cunoaştere a Mării Negre, paşii realizaţi pentru dezvoltarea unui Geamăn Digital al acesteia, implementarea economiei albastre sustenabile şi consolidarea legăturii dintre mare şi comunităţile sale riverane. De asemenea, discuţia va viza şi modul în care vor fi continuate eforturile în anii următori.

Un alt obiectiv important care va fi dezbătut în cadrul acestui eveniment va fi viitorul Mării Negre – modul în care eforturile ştiinţifice actuale vor continua, în vederea înţelegerii caracteristicilor unice ale acestui ecosistem şi a celor mai bune metode de valorificare sustenabilă a resurselor sale. Este necesar un dialog deschis despre viitorul acestui proces strategic de cercetare şi inovare, având în vedere atât perspectivele pe termen scurt, cât şi cele pe termen lung pentru regiune. O atenţie deosebită va fi acordată susţinerii pentru dezvoltarea Economiei Albastre în regiunea Mării Negre, inclusiv pentru viitoarea reconstrucţie ecologică a zonelor marine afectate de Războiul din Ucraina”, a adăugat prof. Adrian Stănică.

Despre DOORS

Agenda Strategică de Cercetare şi Inovare pentru Marea Neagră a fost lansată oficial în mai 2019, în cadrul Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene. Alături de Agenda Maritimă Comună, finalizată şi aprobată în aceeaşi perioadă, aceasta a furnizat o direcţie strategică pentru o înţelegere mai profundă a Mării Negre, a ecosistemelor sale specifice şi a proceselor care o reglează. Agenda pune un accent deosebit pe cunoaştere ca resursă esenţială pentru utilizarea sustenabilă a resurselor naturale ale Mării Negre, în beneficiul comunităţilor de coastă. Crearea, lansarea şi validarea acestei agende au fost precedate de un proces de doi ani, cu un moment decisiv în timpul Preşedinţiei Bulgariei la Consiliul UE, în primul semestru al anului 2018, prin documentul „Burgas Vision Paper for the Black Sea”. Ulterior lansării Agendei, Comisia Europeană, prin Direcţia Generală pentru Cercetare şi Inovare (DG RTD), a iniţiat un apel pentru proiecte menite să sprijine implementarea acesteia. Printre cele două proiecte câştigătoare s-a numărat DOORS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.