Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie anunţă duminică, de Ziua Naţională pentru Adopţie, că în evidenţele Registrului Naţional pentru Adopţii 7057 de copii au fost declaraţi adoptabili, la nivelul anului 2023, timp în care doar 3119 familii s-au atestat pentru adopţia naţională şi alte 63 de familii pentru adopţia internaţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În evidenţele Registrului Naţional pentru Adopţii 7057 de copii au fost declaraţi adoptabili, la nivelul anului 2023. În tot acest timp doar 3119 familii s-au atestat pentru adopţia naţională şi alte 63 de familii pentru adopţia internaţională”, transmit, de Ziua naţională pentru adopţie, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Potrivit datelor din Registrul Naţional pentru Adopţii, dintre aceşti copii aproape 60% au peste 7 ani, iar circa 27% au între 14 şi 17 ani.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
18 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, Philip Morris, TeraPlast
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

Dintre cei 7057 copiii declaraţi adoptabili la nivelul anului 2023, 5522 se aflau în plasament la asistenţi maternali, 244 la alte familii, persoane, rude sau tutore şi alţi 1251 în servicii de tip rezidenţial.

Cei mai mulţi dintre copiii adoptabili au între 7-13 ani, adică 4117, iar între 14-17 ani au 1929 de copii. În categoria de vârstă 3-6 ani se încadrează 795 de copii, iar în cea de 0-2 ani 216 copii. Cei mai mulţi dintre ei sunt băieţi, adică 4086 de copii şi 2971 sunt fete.

Numărul total al copiilor adoptaţi a fost, anul trecut, de 1377, conform datelor extrase din Registrul Naţional pentru Adopţii.

“De Ziua Naţională pentru Adopţie gândul meu se îndreaptă către toate familiile din România care au ales această altă cale minunată de a deveni părinţi şi către copiii care de-a lungul timpului şi-au îndeplinit marele vis de a avea părinţi. Anul trecut, aproape 1.400 de copii din sistemul de protecţie specială au fost adoptaţi, primind astfel şansa unei vieţi mai bune. Ştiu că adopţia nu este un proces uşor, nici din punct de vedere birocratic, nici psihologic, tocmai de aceea împreună cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, secretarul de stat Rareş-Petru Achiriloaie, facem constant eforturi pentru a le uşura părinţilor adoptatori acest drum. Deja procesul birocratic a fost simplificat în ultimii ani şi vă asigur că vom continua pe acest drum. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi parcurs acest drum pentru dragoste, grijă, răbdare şi perseverenţă. Prin decizia de a adopta aţi schimbat destinele unor suflete nevinovate, a căror unic vis era să aibă cui spune "mamă" şi "tată”, afirmă inistrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero.

Sistemul Informatic Naţional pentru Adopţie (SINA)

De la începutul acestui an, ANPDCA a operaţionalizat Sistemul Informatic Naţional pentru Adopţie (SINA), care integrează şi fluidizează toate procesele de lucru şi serviciile oferite în domeniile prevenirii, protecţiei speciale şi adopţiei.

Prin SINA se pot depune documente online, iar Profilul Public al Copilului Adoptabil poate fi consultat, în platforma online, la sediul DGASPC-urilor.

În acest sistem părinţii sau familiile adoptatoare, pot vedea poze, descrieri ale copiilor adoptabili şi pot decide în consecinţă.

Totodată, la nivelul ANPDCA se derulează campania Adopţia schimbă destine care promovează interviuri cu specialişti în domeniul adopţiei, psihologi, dar şi poveşti ale familiilor adoptatoare. Campania poate fi vizionată aici: https://copii.gov.ro/1/adoptia-schimba-destine/

 

 

 

De Ziua naţională pentru adopţie, 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.