Un maraton de vaccinare împotriva COVID-19 se va desfăşura, timp de trei zile, la Timişoara, unde vor fi create 30 de fluxuri şi se vor folosi 10.000 de doze de vaccin Pfizer. Sute de voluntari, medici şi asistenţi de la toate spitalele din Timişoara şi studenţi medicinişti, societatea civilă şi administraţia publică locală sunt implicaţi în această campanie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Primăriei Timişoara, în perioada 23-25 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri CRAFT de pe bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22, se va desfăşura un adevărat maraton de vaccinare, sub sloganul "Pune umărul pentru Timişoara. Vaccinează-te!". 
 
Pe parcursul a trei zile, atât ziua, cât şi noaptea, sute de cadre medicale voluntare şi studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" Timişoara vor fi implicaţi în această campanie.
 
"Ca medici în secţii de Terapie Intensivă, suntem ca nişte medici de front, ne zbatem zilnic să salvăm cât mai multe vieţi. Dar acum, faţă de anul trecut pe vremea asta, avem puterea de a ieşi împreună din pandemie, prin vaccinare. Vaccinarea e gratuită, e eficientă, e sigură şi îi îndemn cu toată căldura pe toţi timişorenii care încă nu s-au vaccinat să se înscrie de îndată pe platforma RoVaccinare şi să vină la Maratonul Vaccinării. Salutăm gestul de solidaritate al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, care a pus la dispoziţie gratuit complexul CRAFT, cu toate facilităţile, asigurând astfel o locaţie excepţională pentru desfăşurarea Maratonului vaccinării”, a declarat dr. Dorel Săndesc, şeful Clinicii ATI din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara şi preşedintele Asociaţiei pentru ATI "Aurel Mogoşeanu”.
 
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, este de părere că Timişoara are şansa de a deveni primul oraş liber de COVID-19.
 
"Timişoara are şansa să fie primul oraş liber de Covid-19 dacă ne vaccinăm toţi. Dacă ştiu ceva, e că timişorenii sunt solidari la greu, de aceea îi chem pe toţi timişorenii să pună umărul pentru oraşul lor, pentru şcoli redeschise, pentru viaţa sportivă şi culturală a oraşului, pentru afacerile locale, pentru normalitatea de care ne e dor tuturor. Acum, la Maratonul Vaccinării, e momentul să ne demonstrăm dragostea pentru ai noştri şi pentru Timişoara. Acum e momentul pentru victoria unei comunităţi unite în faţa virusului”, a transmis primarul Timişoarei, Dominic Fritz. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.