Italia, Irlanda, Finlanda, Estonia şi o parte a Franţei, incluse pe lista ”zonelor verzi”/Persoanele care vin din aceste ţări nu mai trebuie să se izoleze la domiciliu şi poate fi reluat traficul aerian
Italia, Irlanda, Finlanda, Estonia şi o parte a Franţei, incluse pe lista ”zonelor verzi”/Persoanele care vin din aceste ţări nu mai trebuie să se izoleze la domiciliu şi poate fi reluat traficul aerian
Italia, Irlanda, Finlanda, Estonia şi o parte a Franţei au fost incluse pe lista ”zonelor verzi”, astfel încât persoanele care vin din aceste ţări nu mai trebuie să se izoleze la domiciliu şi poate fi reluat traficul aerian.
”Premierul României, Ludovic Orban, a convocat luni 22 iunie a.c. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care a adoptat hotărârea nr. 31 prin care a fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (zonă verde). Excepţia se aplică persoanelor asimptomatice care sosesc în România din statele aflate pe listă. Astfel, au fost adăugate încă cinci (5) state: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda şi teritoriul european al Franţei (Franţa metropolitană)”, a transmis, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Sursa citată a precizat că zborurile către şi dinspre ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare vor putea fi reluate de pe toate aeroporturile din România.
Lista actualizată intră în vigoare la data 23.06.2020 şi va putea fi consultată pe site-ul www.cnscbt.ro.
”În evaluarea statelor propuse de INSP pentru zona verde, s-a ţinut cont de criteriul mediei numărului de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, respectiv mai puţin de cinci (5) cazuri la 1 milion de locuitori”, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Lista cu ”zonele verzi” cuprinde, astfel, 22 de state, 17 fiind stabilite în 15 iunie: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.