Executivul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private. Actul normativ aduce măsuri de protecţie suplimentară a activelor fondurilor de pensii de stat administrate privat, în beneficiul participanţilor. Prin urmare, prin această ordonanţă de urgenţă, Guvernul modifică legislaţia primară în domeniul pensiilor private, în concordanţă cu angajamentele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), astfel încât să se asigure o protecţie suplimentară a activelor fondurilor de pensii private şi să fie contracarate posibilele efecte negative ale crizelor suprapuse din contextul global actual asupra sistemului de pensii private din România şi asupra participanţilor la acest sistem.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Actul normativ modifică şi completează unele acte normative în domeniul pensiilor de stat administrate private, respectiv Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative şi Legea nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private. Măsura legislativă adoptată este în concordanţă cu angajamentele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Documentul vine în contextul actual caracterizat de nivelurile ridicate ale ratei inflaţiei în zona Euro, fenomenul de creştere a preţurilor la energie, creşterea riscului de piaţă cauzată de o volatilitate ridicată pe pieţele financiare, respectiv situaţia pieţelor financiare din Uniunea Europeană marcate de deteriorare a echilibrelor macroeconomice generate de conflictul armat ruso-ucrainean, arată comunicatul de presă al Ministerului Muncii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

O altă motivaţie este dată de deprecierea valorii titlurilor de stat aflate în portofoliile fondurilor de pensii, previziunile care arată încetinirea ritmului de creştere economică determinate, printre altele, şi de fenomenul creşterii ratelor dobânzilor la împrumuturi, dar şi de efectele crizei sanitare generate de pandemia de coronavirus care se resimt şi în prezent.

Astfel, pentru a contracara posibilele efecte negative asupra sistemului de pensii private din România şi asupra participanţilor la acest sistem, cât şi pentru a răspunde provocărilor actuale, prin actul normativ adoptat se urmăreşte şi întărirea capacităţii de supraveghere a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi o mai mare responsabilizare a administratorilor în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii acestora.

Printre modificările aduse cadrului de reglementare primar aplicabil sistemului de pensii private (Legea nr. 411/2004, Legea nr. 204/2006 şi Legea nr. 187/2011), amintim cele prin care:

- se introduc principii privind regulile de investire şi atribuţiile directorilor de investiţii din cadrul administratorilor;

- se stabileşte un procent de 3% în situaţia în care statul român are deţineri sau participaţii în cadrul entităţilor de private equity, respectiv 5% în cazul în care fondurile de investiţii private de capital în care se investeşte sunt finanţate atât din fonduri alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi ale statului român, diferenţierea s-a realizat în scopul „oferirii unui cadru facil de alocare mai diversificată a activelor pentru creşterea investiţiilor pe piaţa locală”, astfel cum este menţionat în cadrul „Tabloului de bord privind acoperirea recomandărilor specifice de ţară din 2019 şi 2020 ”;

- se introduc dispoziţii tranzitorii aplicabile deţinerilor existente în prezent pentru investiţiile deja efectuate în aceste instrumente financiare aflate în portofoliile fondurilor de pensii private, acestea putând fi păstrate pe întreaga perioadă de existenţă a societăţilor sau fondurilor de investiţii private de capital, administratorii neputând efectua investiţii suplimentare contractelor aflate în derulare decât în condiţiile investiţionale stabilite prin noua soluţie legislativă;

- se precizează atribuţiile structurii de management al riscului în cadrul administratorilor şi  principiile privind modul de evaluare a activelor fondurilor şi responsabilitatea administratorilor;

- se suplimentează activităţile privind administrarea unui fond de pensii;

- se stabileşte obligaţia administratorului de a deţine permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puţin 6 luni;

- se prevede obligaţia de constituire la nivelul entităţii a unui comitet de investiţii format din membrii independenţi (care va adopta decizii pentru operaţiunile de investire/dezinvestire), precum şi a unui comitet de remunerare;

- se introduc prevederi privind cerinţele pentru persoanele cu funcţii-cheie şi introducerea unor prevederi exprese privind autorizarea acestor persoane;

- se completează documentaţia aferentă cererii de autorizare, de constituire;

- se stabileşte un comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităţilor principale şi a celor secundare/conexe;

- se introduce obligaţia respectării, în orice moment, pe parcursul activităţii, a condiţiilor de autorizare şi a celor de funcţionare;

- se completează cerinţele de raportare şi transparenţă;

- se stabileşte dreptul participanţilor şi al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private. Acest drept este imprescriptibil;

- se introduce posibilitatea ca, în cazul declanşării procedurii de administrare specială, ASF să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii drept administrator special, în condiţiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranţă a sistemului de pensii private, în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplineşte cerinţele legale în acest sens;

- sunt introduse prevederi referitoare la mandatul directorului general, reglementat de Legea nr. 187/2011.

În prezent, Pilonul II de pensii administrează activele a peste 7,9 milioane de cetăţeni români, acest nivel de acoperire fiind datorat faptului că acest sistem are un caracter obligatoriu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.