Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a intervenit, printr-o postare pe Facebook, în disputa dintre primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, şi vicepremierul Vasile Dâncu legată de Arena Naţională, Gorghiu susţinând poziţia primarului de a interzice folosirea Arenei în lipsa unei autorizaţii legale de la ISU.
Alina Gorghiu l-a acuzat pe ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Vasile Dâncu , că recurge la manipulări ”de tip pesedist” atunci când l-a ironizat pe primarul Răzvan Sava în legătură cu refuzul de a permite utilizarea Arenei Naţionale.
”Sunt alături de primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, în respectarea legii. Pentru unii legea este facultativă. Îmi pare bine că Răzvan Sava are curajul de a rămâne de partea legii, când populismul îi cere să o încalce. Dacă domnul Dâncu vrea să se afirme politic este problema domniei sale, dar eu nu accept manipulări de tip pesedist. Îl invit, la rândul meu, pe vicepremier să facă demersurile necesare să ofere Primăriei cadrul legal pentru redeschiderea Arenei Naţionale. Fără aroganţe inutile”, a afirmat Gorghiu.
Alina Gorghiu i-a cerut lui Dâncu să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu care-i revin în chestiunea redeschiderii Arenei Naţionale.
”Cât despre ironiile legate de statuia legalităţii, poate ar fi cazul la o mai mare decenţă după evenimentele tragice de anul trecut, când au murit români din cauza încălcării normelor legale. Domnul Dâncu poate a uitat ca a ajuns vicepremier pentru că oamenii au cerut respectarea legii”, a conchis Gorghiu.
Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat, vineri, că primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava a vrut ”să fie o statuie a legalităţii” şi să arate că ”vechiul primar nu a făcut ce trebuie” pentru Arena Naţională şi adaugă că există toate condiţiile pentru ca meciul România-Spania din 27 martie să aibă loc la Bucureşti, fiind numai ”problema acceptului primăriei”.
”Vreau să îi răspund mai complex domnului Sava. Nu am vrut să frâng aşa de la început cariera unui tânăr politician. Înainte de a comunica public am adunat trei ministere care au lucrat la o soluţie alături de ISU, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi reprezentanţi ai Primăriei Capitalei. Am lucrat la un dosar de câteva sute de pagini privind organizarea securităţii spectatorilor la meciul România-Spania. Aveam toate condiţiile, ne pregăteam să anunţăm acest lucru, dar în ultimul moment a venit domnul primar şi ne-a spus că dacă nu schimbăm legea pentru ca el să primească autorizaţie, atunci el nu este de acord pentru că el vrea să respecte legea întru totul”, a declarat, vineri seară, la Zalău, ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Vasile Dâncu.
El a spus că primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava a folosit situaţia Arenei Naţionale în scopuri electorale, pentru a demonstra că ”respectă legea întru totul”.
Primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava a anunţat, vineri, că Arena Naţională ar putea fi redeschisă cel târziu în 21 martie, dacă Ministerul Dezvoltării eliberează agrementul, în caz contrar urmând să fie căutate alte soluţii pentru a deschide stadionul.
”Domnul ministru Vasile Dâncu, într-o notă de ironie, vine şi spune că îmi doresc să devin o statuie a legalităţii întruchipate. Cred cu tărie că a respecta legea până la ultimul ei punct nu trebuie să mai fie o opţiune. Şi da, în ceea ce priveşte situaţia Arenei Naţionale, vom respecta legea în totalitate. Aştept, şi alături de mine aşteaptă milioane de microbişti, ca domnul Vasile Dâncu să ne ofere răspunsurile la câteva întrebări: Care este acea soluţie legală clară care să ne poată permite redeschiderea Arenei Naţionale? De ce domnul Dâncu nu a furnizat această soluţie până acum?”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de Sava.
Edilul sugerează în continuare că ”poate domnul Dâncu nu cunoaşte legea, care spune clar că avem nevoie de acel agreement tehnic de la Ministerul Dezvoltării pentru a lua astfel şi autorizarea de la ISU”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...