Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi că ar fi implicaţi în furtul de bani, dar şi de bunuri, dintr-o vilă din localitatea ieşeană Tomeşti, prejudiciul fiind de păeste 200.000 de lei.
Poliţiştii au efectuat în total opt percheziţii în judeţele Iaşi şi Neamţ, iar în urma audierilor, trei bărbaţi au fost iniţial reţinuţi, pentru furt calificat şi complicitate la furt.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cursul zilei de joi, cele trei persoane au fost prezentate în faţa magistraţilor Judecătoriei ieşene, instanţa dispunând arestarea lor pentru 30 de zile.
Potrivit cercetărilor, în seara de 21 decembrie 2021, doi bărbaţi din judeţul Neamţ ar fi pătruns, prin efracţie, într-o locuinţă din judeţul Iaşi, de unde ar fi sustras bani, bijuterii din aur, ceasuri şi obiecte vestimentare, prejudiciul estimat fiind de peste 200.000 de lei.
În urma percheziţiilor domiciliare, au fost găsiţi aproximativ 20.000 de lei şi 15.000 de euro.
De asemenea, a fost indisponibilizat un autoturism, în valoare de aproximativ 15.000 de euro şi a fost ridicată o armă neletală.
Surse din rândul anchetatorilor afirmă că unul dintre cei implicaţi în acest furt ar fi prieten cu proprietarul locuinţei unde a avut loc jaful. Cei doi ar fi consumat băuturi alcoolice împreună, timp în care ceilalţi doi bărbaţi ar fi acţionat la vila din Tomeşti, de unde au sustras bani şi diverse bunuri.
Poliţiştii au folosit în anchetă imagini de pe camerele de supraveghere ale Poliţiei Locale din Tomeşti, dar şi de la locuinţa victimei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.